Interjú prof. dr. Dávid Tamás Ausztriában élő rákkutatóval

 

A ráknál is veszélyesebb a kemoterápia
 
 

.

 

 

–        Ön az őserdőkben élő indiánok életmódját kutatva, a rák elleni harc élenjárójává vált. Miként lehetséges?
–        Kezdjük onnan, hogy én eredetileg Magyarországon csípőficam sebészetre szakosodott ortopéd voltam. Az életemben, pontosabban családom életében beállt tragédia azonban teljes irányváltásra késztetett. Sok-sok esztendővel ezelőtt, amikor szeretett feleségemet a rák elragadta mellőlem, úgy döntöttem, mindent megteszek azért, hogy a rákos betegeket segítsem. Egy újabb sorsfordulat következett: miután megműtöttem egy indián kisfiút, az ingyen és sikeresen végzett operáció jutalmaként a nagypapája a törzse által évszázadok óta használt, különleges gyógynövényekkel ajándékozott meg. Akkor tudtam meg róla, hogy lényegében a yanomami indiánok sámánja, aki akkor 95 éves volt, de legtöbb ötvennek tűnt. A dél-amerikai yanomami törzs tagjairól tudni kell, hogy naponta fogyasztotják ezt a különböző őserdei növényekből, kérgekből és gyökerekből készült teakeveréket, és mindaddig titokban tartották a fehér emberek előtt. Talán mondanom sem kell, hogy a lenyűgöző fitoterápiás tudással rendelkező indiánok között ismeretlen volt a rák vagy egyéb degeneratív betegségek fogalma.
–        A következő lépés az őserdő felé vezényelte önt és csapatát?
–        Így, ahogy mondja. Az első expedíciót még saját költségemen indítottam, ám amint megjelentek a részeredmények, mellém állt az osztrák kormány, néhány bank és karitatív világszervezet. Az őserdők mocsaraiban talált, a szervezet méregtelenítését és az immunrendszer erősítését segítő növényekről kiderítettük, hogy daganatellenes hatással is rendelkeznek. Egészen pontosan a tüdő-, mell-, gyomor-, vastagbél-, csont-, bőr-, prosztata, máj-, hólyag- és petefészekrák ellen hatnak. Hasznosak az áttétek esetében valamint a gyermek- és serdülőkori leukémia kezelésében. Ugyanakkor a kemoterápiás kezelés ráksejtölő hatását is megsokszorozza, valamint jelentősen csökkenti a súlyos káros mellékhatásokat.

 –        Számos onkológussal ellentétben, ön teljesen ellenzi a kemoterápiás kezelést.

 –        Nem akarok nagyot mondani, de a kemoterápia a világ legjobb bizniszének számít – a kábítószer- és fegyverkereskedelem előtt. A statisztikákból viszont kiderül például, hogy a korai rákos diagnózis esetében a sebészet az esetek 28 százalékát képes kigyógyítani, a sugaras kezelés 12-öt, míg a kemoterápia mindössze 6 százalékát. Ezt nem én mondom, hanem nálam sokkal okosabbak, mint például dr. DeVita vagy dr. Ulrich Abel, a rákkutatás elöljárói. Sőt lehetne tovább is ragozni: áttétek esetében a kemoterápia a betegek 2 százalékán bizonyul hatásosnak. Elképesztő, de igaz: a mellrákban szenvedő nők 27 százaléka nem a rákba, hanem a kemoterápia mellékhatásaiba hal bele!
 

 

SZUCHER ERVIN
 
A SZERZŐ FELVÉTELE
STRESS-ul oxidativ
 
 
 
MOTTO: ”Metaforic vorbind, fiecare clipă a existenţei noastre, este un dans elegant între viaţă şi moarte, între cel al radicalilor liberi de oxigen şi cel al antioxidanţilor”.
 
 
 
În prezent, oxigenul este conceput ca o ”sabie cu două tăişuri”, deoarece pe lângă importanţa sa capitală ca element esenţial în participarea la reacţiile vitale aerobe, el poate forma ”radicali liberi de oxigen” - (RLO) instabili, foarte reactivi, care pot afecta diferite structuri celulare: membrane, mitocondrii, proteine, acizi dezoxiribonucleici.
Principalele specii reactive de oxigen sunt: radicalii superoxizi, peroxidul de hidrogen, radicalul hidroxil, oxidul nitric, peroxinitritul şi  acidul hipocloros.
În conditii normale, doar 2% din O2 consumat de celule, formează radicali liberi de oxigen. Alteori (poluare, fumat, boli, stress, infecţii), cantitatea de radicali reactivi de oxigen creşte alarmant. Apare o ”imbalanţă” între producţia de radicali şi sistemele de apărare antioxidante (superoxidismutază, vitamina C, E, Beta-caroten, acid lipoic, coenzima Q10, Su, Zn, Cu). În aceste condiţii, pot apărea afecţiuni grave ale sistemului nervos (boala Alzheimer), cancer, diabet, afecţiuni cardiovasculare, stări septice.
Apare stringent necesară determinarea de rutină a radicalilor toxici de oxigen şi a antioxidanţilor, în vederea prevenirii afecţiunilor amintite. În prezent, la îndemâna medicilor stau mai multe categorii de determinări ale radicalilor liberi (colorimetrice şi spectroscopice). De utilitate clinică curentă sunt metodele colorimetrice, care evaluează operativ radicalii de oxigen din sângele capilar sau venos (Free Oxigen Radical Test), cu aparate ca cel prezentat în fotografie.
În condiţii de ”change life style”, se recomandă atât evaluarea în stil ”point of care” a radicalilor toxici de oxigen cât şi suplimentarea cu antioxidanţi la nevoie.
 
 
Prof. Cons. Dr. MIRCEA CHIOREAN
Zece paşi spre longevitate
 
Primul  pas
 
.
 
Motto: Şi cea mai lungă călătorie începe cu primul pas.
 
 
Înainte de a face primul pas să vedem salutul tradiţional chinezesc, deoarece exprimă foarte multe. Palma şi pumnul sunt Yin şi Yang, adică cele două elemente opuse unul celuilalt (alb – negru, feminin – masculin, etc.), dar care nu pot exista unul fără celălalt. Explicaţia elementelor acestui salut este foarte vastă, la fel cum toată viaţa noastră este compusă din elemente pozitive şi negative, prin urmare prezentarea lor ar ocupa un întreg articol.
Primul şi următorii paşi îi putem face numai cu condiţia să existe încredere în ceea ce vom face împreună şi să avem continuitate în preocuparea cu propria persoană.
Eu întotdeauna am crezut în sportivii şi elevii mei. Acest crez şi faptul că au simţit această încredere i-a dus înainte de la o victorie la următoarea. Acest fapt i-a întărit să poată relua pregătirea şi antrenamentele (de multe ori chinuitoare), purtând în ei speranţa următoarelor victorii. Acum pot să spun cu sufletul liniştit, că pentru toţi cei care au crezut în mine şi au continuat pregătirea, victoriile şi reuşitele s-au repetat. Deoarece scopul meu nu a fost nici o dată atingerea performanţei în timp scurt, ci pregătirea tinerilor şi sportivilor pentru o viaţă sănătoasă şi dezvoltarea simultană a corpului şi intelectului, toţi cei care au fost elevii mei poartă în ei în ceva mod amprenta ”Maestrului”. Recunosc faptul că nu am reuşit cu toţi elevii mei aşa cum mi-aş fi dorit, dar ştiu că toţi au ajuns într-un fel sau altul oameni mai buni şi mai valoroşi în viaţă.
Să începem cu înţelegerea modului de adaptare a sistemului cardio-vascular la efort, pentru ca să ştim în ce mod reuşim să-l menţinem şi să-l dezvoltăm.
Cel mai sugestiv se poate prezenta influenţa definitorie a reglajului prin urmărirea modului de alimentare şi redistribuire a alimentării cu sânge a organismului.
Într-o persoană de mărime medie (ex. 75 kg) circulă aproximativ 5 l de sânge. Această cantitate în fiecare minut se transferă odată între inimă şi corp. Este simplu de înţeles, că dacă toate organele interne ar funcţiona la capacitate maximă în acelaşi timp, atunci această cantitate nu ar fi suficientă pentru alimentarea organelor. Prin urmare sistemul nervos, care are una dintre funcţiile de bază asigurarea reglajului optim de funcţionare a organelor, rezolvă instantaneu ca alimentarea cu sânge a fiecărui organ să corespundă cerinţelor în orice moment.
Pentru a înţelege funcţionarea sistemului şi modul în care corpul şi sistemele de reglaj răspund la solicitări intense trebuie să urmărim modalitatea în care cantitatea constantă de cinci litrii de sânge este mişcată între inimă, creier, organele interne şi sistemul muscular. În această analiză neapărat trebuie să ţinem cont de faptul, că alimentarea cu sânge a creierului şi a inimii este constantă în limite foarte largi de efort, prin urmare mişcarea pronunţată a sângelui se va face între organele interne şi sistemul muscular.
În condiţii de repaos cea mai mare parte a sângelui este dirijată în organele interne (ficat, rinichi, sistemul digestiv, etc.). Dacă starea de repaus este schimbată în stare de activitate fizică, imediat începe redistribuirea alimentării cu sânge (în funcţie de intensitatea activităţii fizice) din organele interne în muşchi. Cu cât creşte intensitatea efortului, cu atât măreşte sistemul de reglaj alimentarea cu sânge a musculaturii.
Dacă corpul uman a fost pregătit prin antrenamente intense pentru efort, acest transfer de sânge nu va afecta funcţionarea organelor interne şi persoana va fi în stare de a-şi atinge limitele fizice, prin urmare adaptabilitatea la efort a corpului uman şi adaptarea sistemului sanguin la solicitări extreme asigură performanţele deosebite.
O inimă antrenată se contractă mai rar în repaus decât o inimă neantrenată. Pulsul de repaus al unui adult sănătos se contractă de 64 -75 de ori pe minut. Datorită antrenamentelor, în timp pulsul scade la 40 – 60 bătăi/minut. Explicaţia este adaptarea sistemului nervos vegetativ, care reglează funcţionarea. La apariţia efortului, datorită adaptării, toate organele care participă la funţionarea intensivă îşi intensifică activitatea, iar în repaus se odihnesc mai profund.
După cele prezentate înainte, sper ca toţi cei care fac mişcare pentru întreţinerea sănătăţii, pentru recreaţie sau chiar performanţă, vor reuşi să-şi pregătească propriul corp pentru efort, astfel să evite problemele ulterioare sau oboseala prea rapidă. Vă propun ca înainte de începerea efortului propriu zis să faceţi mişcare de încălzire destul de intensă aproximativ  4-5 minute şi o pauză de 2-3 minute, astfel sângele din organele interne se redistribuie spre sistemul muscular şi corpul va fi pregătit pentru antrenament.
 
 
 
Antrenor  Emerit
Sifu  Horvath  Atila  Ladislau
Agresivitatea  Socială
 
 
 
Societatea contemporană, implică o serie de transformări extrem de rapide, mult mai intense decât în orice altă perioadă a evoluţiei sociale. Aceste transformări solicită adaptări din partea oamenilor , la fel de rapide, numai că adăptarile sunt cu atât mai dificil de realizat cu cât mecanismele de adaptare ale omului sunt mai puţin dezvoltate.
De exemplu : stresul apare atunci când o persoană trebuie să facă faţă unor cerinţe care depăşesc posibilităţile sale de moment.
Astăzi asistăm la tot mai multe cazuri de agresivitate, în presa scrisă, la ştirile TV, în discuţiile cu vecinii, subiectul este realitatea infracţională, delicvenţa juvenilă, rata crescută a criminalităţii.
 
Ce se întâmpla ? Cum pot semenii noştrii să facă astfel de monstruozităţi ?
 
Din mai multe motive : dorinţa de a fi « cel mai tare » ; lucruri care nu sunt pe plac ; frustrările sexuale sau de altă natură ; agresivitatea legată de băutură ori consumul de droguri.
Tinerii sunt din ce în ce mai mult victimele unor acte de violenţă şi sunt ei înşişi agresvi în raport cu alţii. Adolescenţii riscă de două ori mai mult decât adulţii să fie victima unui act criminal şi de zece ori mai mult decât persoanele vârstnice.
Eu personal sunt susţinătoarea educaţiei, ştiu că o casă dacă nu are fundaţie solidă
nu poţi zidi cărămizi care să reziste în faţa furtunii. La fel şi cu omul , dacă “cei 7 ani de acasă” au fost trataţi de către parinţi cu superficialitate, sau credinţa naivă prin care responsabilitatea este pusă în seama educatorilor şi a profesorilor, este total greşită.
Pe parcursul procesului de dezvoltare, copiii au tendinţa naturală de a-şi controla din ce în ce mai mult agresivitatea, asta în cazul în care părinţii îi încurajează. Un copil de 2 ani furios îl muşcă pe altul fără ezitare, la 3 – 4 ani însă, a învăţat deja că o astfel de manifestare agresivă nu este permisă. Între 6 – 12 ani jocul « de-a războiul » devine mai violent, dar este guvernat de o serie de reguli, s-ar putea să fie presărat cu certuri, dar bătăile adevărate sunt mai rare.
În adolescenţă sentimentele agresive devin tot mai puternice, dar copii bine educaţi le canalizează spre sporturi sau alte activităţi consumatoare de energie, ori în glume pe seama colegilor.
Un alt aspect este conştiinţa morală individuală, adică modul de a evalua şi acţiona individual, standardele interiorizate cu privire la bine şi la rău, cum se dezvoltă judecata morală, cum se formează deprinderile de autocontrol.
Judecata morală presupune evaluarea şi cel mai des autoevaluarea unor comportamente şi situaţii prin raportarea lor la cerinţele morale impuse prin ambianţa social istorică a individului.
Cunoştinţele morale sunt reprezentate de o serie de concepte şi principii ale : democraţiei de stat de drept, de patriotism, de umanism, de disciplina conştientă, de religie, de dragoste faţă de mediu. Toate acestea se bazează pe principiul cooperării, al respectului reciproc şi al comportării civilizate.
Ne-am obişnuit să găsim vinovaţi ( alţii decât noi ) pentru ceea ce ni se întâmplă : ritmul alert de viaţă, bombardamentul informaţional, transformările rapide în plan socio-economic, calamităţile naturale, exploziile solare, accentuarea poluării, deteriorarea stării de sănătate, însă realitatea crudă dezvăluie faptul că nu suntem simpli actori ai spectacolului numit viaţă, ci chiar facem parte din această acţiune care poate declanşa adesea crize de mare intensitate care solicită mecanisme adaptative complexe şi luări de poziţie
Omule !!! atunci când te simţi singur, dezorientat, înspăimântat, deprimat şi neajutorat, nu înseamnă neapărat că ai de-a face cu o boală gravă psihică, ci poate doar cu o    situaţie de criză ce poate fi depăşită de multe ori doar cu ajutor psihologic, fără medicamente. Învaţă din nou să ai încredere în omul de lângă tine, să observi lucrurile frumoase din jurul tău, să mulţumeşti vieţii că ţi-a dat sănătate şi ai să vezi că o să te simţi mai bine şi poţi fi mulţumit şi mândru de tine.
 
 
Pshi.Sorina Lazăr
Psihomed Center - Reghin

 

 
Miracolul vindecării stă în gândurile noastre

 

 

La o privire mai atentă se poate observa că lumea în care trăim ia forma stărilor şi emoţiilor pe care noi le exprimăm, creând universul nostru lăuntric. Universul în care trăim, în care ne desfăşurăm cuprinde experienţele noastre, secretele noastre şi este format din gândurile noastre. Calitatea destinului nostru, starea sănătaţii sau durata fericirii este consecinţa caracterului nostru. Caracterul este format din obiceiuri, reflexe, tendinţe iar acestea vin din conţinutul gândurilor noastre. Stresul, agitaţia, neliniştea la o examinare mai profundă nu sunt decât rezultatul unei gândiri haotice. De aceea, cum suntem noi aşa este şi universul în care trăim, cum gândim aşa este şi percepţia asupra existenţei noastre, iar un proverb chinez spune: “Eşti ceea ce gândeşti”
Gândirea pozitivă face ca lumea în care trăiesti să devină pozitivă. Dacă gândesti pozitiv, nu poţi fi negativ pentru că gândind pozitiv devii acea pozitivitate. Luându-te ca punct de referinţă, tu devii centrul. Retrage-ţi toate simţurile şi lumea din jurul tău va dispărea. Închide ochii şi totul se întunecă. Asta este ceea ce experimentezi. Asta devine obiectul cunoaşterii tale, restul sunt presupuneri. Pentru o fiinţă stresată, lumea devine un pericol, pentru un om trist întreg universul este jalnic. Unii sunt deprimaţi că universul în care trăiesc a fost creat aşa tocmai prin modul lor de a gândi. Cât de minunată devine viaţa  pentru acela care gândeşte pozitiv! El vede în fiecare clipă o nouă modalitate de a experimenta bucuria, savoarea sublimă a miracolului. În natură el înfloreşte cu fiecare floare. O fiinţă pozitivă îşi face chiar şi din probleme un prilej de bucurie. Mahatma Ghandi spunea adeseori: “Lumea este propria ta oglindire”.
Propriul destin poate fi schimbat gândind pozitiv. Iată ce spunea un mare maestru indian Swuami Shivananda: “Omul seamănă un gând şi culege o acţiune, Omul seamănă o acţiune şi culege un obicei, El seamănă un obicei şi culege un caracter, Semănând un caracter, el culege un destin”.
Cunoscând acest mecanism, poţi înţelege mult mai uşor de ce nefericirea este o stare care pătrunde în toate acţiunile celui care o generează sau o întreţine prin gânduri. Se spune despre unii oameni că atrag ghinionul orice ar face. E pură întâmplare? Dar dacă priveşti mai atent vei putea observa că aceşti oameni au un comportament preponderent negativist. În prezenţa unui om care se crede învins nu te poţi simţi în siguranţă. Oricât ar pierde, prin atitudinea de învingător şi plin de încredere omul poate oricând să reuşească. În acest sens Mircea Eliade scria: “Nu sunt pierdute decât acele bătălii care nu s-au dat niciodată”, lasând să se înţeleagă că în acţiune nu există câştig sau pierdere ci doar experienţă, cunoaştere, ceea ce înseamnă deja un mare câştig.

 

Marea putere a gândului ne poate vindeca bolile şi astfel, ne face fericiţi din nou, plini de viaţă şi de forţă. Puterea vindecătoare infinită îşi are rădăcinile în subconştientul nostru, al oamenilor.
Schimbându-ne radical modul de a gândi, ne vom influenţa benefic drumul vieţii. Gândurile noastre sunt active şi constituie seminţele pe care le-am plantat. Subconştientul nu este interesat dacă gândurile noastre sunt bune sau rele, ci pur şi simplu răspunde în deplină conformitate cu natura acestor gânduri. El nu ne va contrazice niciodată, ci va accepta mereu ceea ce afirmăm în mod conştient. Prin urmare, trebuie sa fim decişi să alegem viaţa, sănătatea şi iubirea.

 

Gândurile noastre creează mediul înconjurător şi lumea noastră. Dacă avem gânduri sănătoase, ne putem păstra sănătatea. Dacă întreţinem gânduri de boală, nu vom avea niciodată o sănătate bună şi nici frumuseţe şi armonie. Nu trebuie să uităm: corpul este produsul minţii şi mintea noastră  îl controlează. Dacă ne menţinem pe poziţia gândurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gândurile de iubire, pace, mulţumire, puritate, perfecţiune,  promovează o sănătate radioasă. Dacă există o stare depresivă în minte, nici corpul nu poate funcţiona corect. Sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică.

 

Când vom reuşi să intrăm în atmosfera mentală pozitivă, tiparele vechii gândiri se vor aranja, iar structura moleculară a organismului se va modifica, conform noii stări, în consecinţă. Factorul hotărâtor în vindecare, este percepţia individuală reflectată în gândurile pozitive.

 

 

 

 

 

Psih. Simona Nanu