Radiologii din România – cenuşăresele medicinei

- Interviu cu prof. dr. Mircea Buruian, şeful Clinicii de radiologie şi imagistică medicală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, şeful disciplinei de radiologie şi imagistică din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş -

 

- Domnule profesor, cât de important este rolul imagisticii şi radiologiei în actul medical de diagnosticare? Cum completează munca internistului, cardiologului, pneumologului etc?

- Din păcate, la ora actuală în România radiologii au statut de cenuşăreasa medicinei, la fel ca şi cei de la anestezie-terapie intensivă, sau cei de la laboratorul clinic unde se fac analizele medicale. Faţă de celelalte ţări din Europa, noi, radiologii din România avem o existenţă destul de amară pentru că majoritatea colegilor nu ne acordă respectul cuvenit, mulţi ne jignesc, ne umilesc, ne fac "pozari". În cele din urmă, un spital, oricare ar fi gradul lui de mărime, merge bine dacă serviciul de radiologie respectiv serviciul de laborator este pus la punct. La ora actuală se face screening pe munca noastră. Întotdeauna am considerat contextul clinic de evoluţie a unei boli în strânsă legătură cu ceea ce trebuie să caut, să găsesc şi să completez, ca diagnosticul să fie complet. Însă în prezent s-a trecut la o etapă în care de multe ori bolnavul nu este consultat ci este trimis direct la radiologie să i se facă tot felul de investigaţii. Întotdeauna, la orice bolnav trebuie făcut un plan de explorări, din aproape în aproape, de la simplu la complex, dar, din păcate, de acest lucru nu se ţine deloc cont. Această ordonare a investigaţiilor nu se mai face pentru că nu există o colaborare adecvată între medicii clinicieni şi între cei radiologi din cauza orgoliilor nemăsurate. Trebuie ştiut că, Comisia Europeană de Radiologie are nişte cerinţe extraordinare şi dacă acestea nu sunt îndeplinite, se dau amenzi foarte mari sau chiar se închide spitalul respectiv.

- Cât de protejat este personalul faţă de iradiaţii?

- La ora actuală toate aparatele de radiologie convenţională au cameră de comandă separată. Eu am prins vremurile în care, în aceeaşi încăpere cu bolnavul şi cu aparatul, stăteam cu şorţul de plumb pe mine ca să fiu protejat împotriva radiaţiilor. Acum se stă într-o cameră separată, total ecranată, unde nu există absolut deloc iradiere. În ceea ce priveşte computertomografia, la fel: există cameră separată. Numai că, aici trebuie avut în vedere faptul că, chiar dacă aceste examinări spun multe, în unele situaţii şi iradierea în profunzime este crescută. Există la ora actuală în general solicitări cap-torace-abdomen-pelvis, adică tot corpul. În aceste cazuri deja se pune problema unei doze mari de iradiere, şi de acest lucru trebuie ţinut cont mai ales în cazul unor copii.

- Cum stă clinica pe care o conduceţi cu aparatura, echipamentele? Cât de performante sunt?

- Aparatura de radiologie din clinica de radiologie este deja cu termenul de casare îndeplinit şi va trebui să fie toată înlocuită. Deocamdată am reparat din nou – a nu ştiu câta oară – tomograful, care este CT-ul cu cel mai mare număr de examinări din România. Avem promisiuni că, până la sfârşitul anului, vom primi un CT nou. Aparatul de rezonanţă magnetică este veche, chiar „antică”. Nimeni în lume nu lucrează cu 1 Tesla, care este puterea magnetului. Toţi lucrează cu minim 1,5 şi cu 3 Tesla. Bineînţeles se evocă veşnica problemă: n-avem bani, dar avem bani pentru terenuri de golf. Se pare că sănătatea nu este o prioritate. De exemplu, în prezent s-a defectat antena de genunchi, iar din această cauză nu putem face examinarea genunchiului. Toţi cei care au nevoie de această examinare se duc la un centru privat, care este balonul de aer pentru bolnavii care aveau nevoie de examinare CT când aparatul nostru era defectat.

-Planuri de viitor?

-Sunt membru fondator al Societăţii Europene de Radiologie de Urgenţă înfiinţat la Viena, iar momentan lucrez la înfiinţarea Societăţii Române de Radiologie de Urgenţă şi vreau ca aici, la Târgu-Mureş să facem un centru pilot naţional în care să ţinem cursuri de radiologie de urgenţă. Adică: ce înseamnă radiologia de urgenţă, ce şi cum trebuie să trimitem, cum trebuie să facem, cum să colaborăm cu ceilalţi specialişti pentru că altfel, eu nu văd prea strălucit viitorul acestei specialităţi.

 

Antalfi Imola

 

 

Păstrarea stării de sănătate a arcadelor dentare

Profilaxia urmăreşte asigurarea stării de sănătate a dentaţiei şi cuprinde un complex de metode care vizează creşterea rezistenţei ţesuturilor dure dentare şi combatarea factorilor agresori care produc caria dentară.

Caria dentară este inamicul numărul unu al dinţilor.

Schematic, mijloacele de profilaxie pot fi impărţite in felul următor:

 

  • mijloace de profilaxie cu acţiune generală

  • mijloace de profilaxie cu acţiune locală

  • mijloace speciale de mărire a rezistenţei anticarioase

 

Influenţa nutriţiei asupra structurilor dentare se extinde pe o perioadă mare de timp,

atât în perioada formativă cât şi în perioada posteruptivă de contact direct dintre suprafaţa dintelui cu factori alimentari. Pregătirea unui teren rezistent îşi găseşte astfel justificare.

Dezvoltarea matricei dinţilor temporari începe din luna a IV-a a vieţii intrauterine. Astfel alimentaţia raţională are o componentă profilactică prenatală şi una postnatală.

Profilaxia prenatală asigură o bună dezvoltare a organismului copilului. Alimentaţia bine echilibrată a gravidei, cuprinzând proteine, hidrocarbonate, vitamine şi săruri minerale, asigură o dezvoltare sănătoasă a fătului.

Alimentaţia sugarului bazată pe lapte matern, este ideală pentru el.

Alimentaţia copilului este etapa în care începe să se definitiveze mineralizarea mugurilor dentari permanenţi.

Alimentaţia adolescentului şi a adultului este bazată pe un consum energetic mare. Acest consum este reprezentat de folosirea zaharurilor asociate cu făinoase, este pericolul principal apariţiei cariei, prin efectul de fermentaţie acidă.

În profilaxia cariei, educaţia sanitară este foarte importantă şi prin faptul că permite strângerea relaţiilor între medicul stomatolog şi populaţia care este antrenată astfel în aplicarea măsurilor preventive.

Curăţirea artificială reprezintă una dintre metodele cele mai eficiente în profilaxia cariei dentare. Periajul dentar trebuie să înceapă de la vârsta de 3 ani. Trebuie practicată după fiecare masă, în special după masa de seară. Copilul astfel antrenat va continua periajul care devine o măsură profilactică eficace.

Metoda de periaj mixtă, constă în periajul orizontal al suprafeţelor ocluzale şi vertical al suprafeţelor laterale ale dinţilor.

Peria de dinţi reprezintă mijlocul principal de realizare a curăţirii artificiale. Pastele de dinţi sunt substanţele complexe care au rolul curăţirii suprafeţelor dentare atât prin acţiunea abrazivă cât şi prin acţiunea detergentă. Recomandăm utilizarea pastelor de dinţi cu conţinut de fluor.

Evoluţia progresivă a cariei dentare, fără tendinţă de vindecare spontană solicită un tratament special, efectuat de o persoană calificată, utilată cu un echipament tehnic complicat şi costisitor.

Problemele ridicate de caria dentară, datorită pe de o parte priorităţii sale deosebite iar pe de altă parte complicaţiilor locale şi generale pe care le generează, necesită o largă acţiune cariopreventivă din care nu poate lipsi educaţia sanitară şi activitatea în acest sens a specialiştilor.

În acest sens, propunem controlul periodic din trei în trei luni, care contribuie la prevenirea cariilor numeroase, dar nu poate împiedica apariţia de noi carii.

Ca o ultimă problemă e la modă guma de mestecat, si în calitate de specialist recomand folosirea ei dar nu mai mult de 20 de minute după mesele principale, deoarece folosirea îndelungată pe timpul zilei poate provoca leziuni grave în articulaţia temporo-mandibulară.

 

 

Prof. Dr. Bocskay Ştefan

 

Coxartroza-­­ posibilităţi de tratament conservativ şi chirurgical

Coxartroza este o boală foarte frecvent întâlnită în zilele noastre pe plan mondial. Apare mai ales după vârsta de 60 de ani, fiind vorba de o boală degenerativă a cartilajului articular. Din păcate însă, din ce în ce mai des, o întâlnim şi la o vârstă mai tânără la sexul feminin, în urma displaziei congenitale de şold, netratate sau incorect tratate, respectiv la bărbaţi, în perioada vârstei de 30-50 ani, în urma unor afecţiuni posttraumatice, dar mai ales sechelelor necrozei avasculare ale capului femural.

Coxartrozele primare, deci cele care apar de obicei după vârsta de 60 de ani, au un prognostic mai bun, respectiv şi posibilităţile de tratament, atât conservative cât şi chirurgicale, sunt mai eficiente.

În faza iniţială a bolii, atât coxartroza primară cât şi cele secundare, beneficiază de tratament conservativ: balneo-fizioterapie, kynetoterapie, antialgice, antiinflamatoare, miorelaxante.

Displazia congenitală de şold şi necroza avasculară ale capului femural, în fazele iniţiale beneficiază din timp util de anumite intervenţii chirurgicale, având ca scop prevenirea coxartrozei, sau încetinirea evoluţiei spre coxartroză (osteotomie de corecţie, foraje de decompresie).

Odată instalată coxartroza, cu toate fenomenele ei deja cunoscute, cu simptomatologia clinică evidentă şi cu examinările paraclinice (RTG, CT, RMN) care confirmă diagnosticul mai devreme sau mai târziu, are o singură indicaţie de tratament: cel chirurgical.

Acest tratament chirurgical constă în implantarea unei endoproteze ( o nouă articulaţie) de şold. Aceste endoproteze, în general, se împart în două mari categorii: cimentate şi necimentate.

Cele cimentate sunt folosite la o vârstă mai înaintată (după 60-65 ani) şi se fixează de os cu ajutorul unui ciment osos special. Cele necimentate au în structura lor, respectiv pe suprafaţa lor, materiale speciale care permit integrarea protezei în structura osului, fără a folosi cimentul osos. Acest tip de endoproteză, este folosită la o vârstă tânără (până la o vârstă de 60 de ani), respectiv în anumite cazuri şi peste această vârstă, dacă structura osului permite implantarea protezei necimentate.

În primul rând, osteoporoza de diferită etiologie sau alte boli care afectează structura osului, contraindică folosirea endoprotezelor necimentate.

Bolnavii beneficiază intra şi postoperator, de tratament antibiotic preventiv şi anticoagulant. Tratamentul postoperator anticoagulant este deosebit de important, având în vedere prevenirea unor complicaţii tromboembolice câteodată fatale.

Toţi pacienţii care au beneficiat sau vor beneficia de acest tratament cu rezultate spectaculoase, trebuie să conştientizeze un lucru esenţial: nici o endoproteză articulară nu funcţionează fără probleme până la sfârşitul vieţii. Organismul uman nu este codificat genetic în vederea implantării şi acceptării definitive ale acestor proteze. Endoprotezele articulare pot fi considerate ca nişte piese de schimb, care la rândul lor sunt supuse fenomenului de uzură, aşadar orice tip de endoproteză (pe care le folosim în momentul actual pe plan mondial) va trebui să fie revizuită, eventual schimbată, după 15-20 de ani de funcţionare.

Desigur, în anumite situaţii în care pacientul nu respectă în totalitate indicaţiile chirurgului ortoped, revizia poate fi necesară şi mai repede.

În concluzie: endoprotezarea şoldului bolnav a revoluţionat posibilităţile de tratament, redând bolnavilor un mod de viaţă mult schimbată: (fără dureri, posibilităţi de a practica anumite sporturi, etc.)

Indicaţiile medicului curant privind modul de viaţă după implantarea endoprotezei, trebuiesc strict respectate, evitând astfel complicaţia nedorită şi prelungind timpul de funcţionare fără probleme a neoarticulaţiei create.

 

 

Prof. Dr. Nagy Örs

Şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie II. Târgu-Mureş

Prorector didactic U.M.F Târgu-Mureş

 

 

Profilul unui sportiv de excepţie

Gombos Attila : Data naşterii:18 iulie 1973, zodia: rac

Suntem 3 fraţi în familie: 2 gemeni (eu şi fratele meu Gombos Levente) şi fratele mai mare Gombos Géza Csaba.Facem parte dintr-o familie relativ săracă. Mama este de loc din Valea Izvoarelor iar tatăl nostru este din comuna Păsăreni. Tatăl nostru a moştenit un singur lucru de la tatăl lui, şi anume: Cum NU trebuie să întreţii o familie. A reuşit să termine studiile la liceul Bolyai Farkas din Tg.-Mureş, apoi facultatea de inginerie electronică. Locuia în căminul studenţesc, iar atunci când avea posibilitatea să meargă acasă (dar asta se întâmpla doar la sfârşit de săptămână), parcurgea pe jos 15 km prin pădure ca să ajungă acasă la Păsăreni. Tatăl nostru practica judo şi haltere, însă datorită unor probleme de sănătate apărute la inimă, a fost nevoit să se reprofileze pe un alt sport, sportul minţii, şahul. Ajungând să fie maestru, a participat la foarte multe competiţii naţionale.Mama, de asemenea, provine dintr-o familie săracă dar foarte muncitoare. A terminat colegiul de pedagogie şi în acelaşi timp a practicat, timp de 5 ani volei. Cu astfel de antecedente sportive se putea preconiza că şi cei trei băieţi ai familiei Gombos urmau să practice şi să iubească sportul, urmând ca pe parcursul anilor să se contureze şi să se accentueze calitatea de sportivi de performanţă. Din cauză că eu eram mai mic de înălţime şi având o constituţie fizică mai firavă, însă fiind plin de energie, chiar dacă eram frate geamăn cu Levente, familia a decis că eu sunt cel mai mic, Levente-fratele mijlociu iar Csaba-fratele cel mare. Din experienţa lor, părinţii noştri, au ştiut cel mai bine cum să ne îndrume către o viaţă sănătoasă. Motivaţia unei vieţi sănătoase este cu desăvârşire sportul, care ajută nu numai la nivel fizic ci şi psihic, aducând sănătate şi echilibru pe cele două planuri. Am fost un copil plin de energie. Neastâmpărat! De exemplu, locuind la parter, părinţii mei îmi spuneau tot timpul că nu e bine să mă caţăr pe balcon, sau pe nu stiu ce copaci din spaţiul verde, dar eu luam totul ca pe o provocare. Cred că motivul pentru care părinţii ne-au îndrumat către sport, a fost şi acela că vroiau să ne focalizeze energia într-un lucru benefic, astfel rezolvând ambele probleme. În tot acest timp, părinţii noştri lucrau. Mama, în învăţământul preşcolar, ca educatoare, iar tatăl nostru deţinea funcţia de conducere a biroului de administraţie al ICRA ( pe acea vreme “cămara” de alimente a judeţului Mureş.), astfel părinţii noştri aveau posibilitatea de a ne asigura o alimentaţie sănătoasă, bogată şi echilibrată din punct de vedere nutriţional. Aveau grijă ca vitaminele, mineralele, proteinele şi carbohidraţii să nu lipsească, în forma lor naturală, de pe masa noastră şi astfel am crescut sănătoşi. (continuare în numărul 6 al revistei “Sănătatea Contează”)

Gombos Attila

Multiplu Campion Naţional, European şi Mondial în arte marţiale

 

 

Zece paşi spre longevitate - Pasul doi

 

Motto: Este important să învăţăm ceva în fiecare zi.

 

Majoritatea oamenilor în momentul când află că sunt maestru de arte marţiale, aşteaptă să afle secretele acestei “Arte”, să afle ceva despre energia internă, dacă ceea ce văd în filme este sau nu adevărat, dacă există lovituri vătămătoare întârziate şi multe altele. De obicei evit să răspund la aceste întrebări, deoarece oamenii se interesează despre aceste lucruri foarte superficial. Puţini sunt aceia care într-adevăr sunt preocupaţi de adâncimile şi implicaţiile aceastor probleme. Toţi ar dori să ştie sau să obţină “ştiinţa” repede, ceea ce este imposibil. Învăţarea acestor lucruri este grea şi anevoiosă. Nu neapărat antrenamentele şi pregătirea/învăţarea în sine, ci timpul trebuie investit în acest studiu, transformarea formei de viaţă, introducerea unui regim ordonat în viaţa de zi cu zi, acceptarea faptului, că pregătirea mentală, fizică şi psihică devine parte integrantă a vieţii, acestea transformându-se cu timpul din “muncă” în distracţie şi plăcere. Interesant este că toţi ar dori să înceapă cu sfârşitul, adică să ajungă la rezultate fără muncă şi efort investit. În acest caz suntem în situaţia când citim dintr-o carte prima dată sfârşitul, fără să ne intereseze întregul. Este adevărat că aflăm cum se termină întâmplarea, dar nu înţelegem cum s-a ajuns acolo. Din păcate, rezultatele şi cunoştinţele se obţin numai printr-un efort susţinut şi continuu.

Majoritatea oamenilor au tendinţa să creadă numai ce pot ei vedea şi simţi, crezând că dacă ei nu sunt în stare să vadă şi să simtă anumite lucruri, nici alţii nu pot, deci acestea nu există. Nu putem merge pe “Drum” împreună numai dacă aveţi mintea şi sufletul deschis pentru NOU, având convingerea că există lucruri care azi sunt nevăzute pentru voi, dar poate mâine le veţi vedea şi înţelege. Pentru a învăţa secretele longevităţii, în continuare vom vedea cât de interesant este modul de adaptare la efort a corpului uman şi reglajele interne aferente, precum şi adaptarea sistemului respirator la efort.

Cu antrenamente susţinute se poate dezvolta fizicul corpului uman, dar din punct de vedere mental este mult mai important că şi tehnicitatea se poate ridica la nivel înalt datorită adaptării sistemului nervos la solicitarea specifică. Prin urmare atât în creier şi sistemul nervos, cât şi în controlul muşchilor există rezerve foarte mari pentru dezvoltare şi adaptare.

Conform studiilor efectuate în ultimii ani, s-au schimbat foarte multe în modul de a privi funcţionalitatea sistemelor biologice din corpul uman, mai ales când ne referim la aceste sisteme din punctul de vedere al vieţii sportive şi al adaptabilităţii la antrenamente şi efort. Funcţionarea lor este explicată în fiziologia sportivă, care azi este privită ca o ştiinţă a reglării şi interdependenţei sistemelor componente, faţă de percepţia mai veche, când era privită ca o ştiinţă care explica funcţionarea sistemului. Acum primordiale sunt schimbările, modificările şi influenţările reciproce din sistem, adică în ce mod se schimbă organismul şi reglajele funcţionale din corp datorită antrenamentelor sistematice. Bine-nţeles că în optica de interpretare nouă se încadrează şi studiul funcţionării în condiţii de sarcină a fiecărui organ intern separat, deoarece în urma încărcării pronunţate timp îndelungat a acestor organe (antrenamente sistematice) se ajunge la o capacitate mai mare de funcţionare a acestora, adică şi la mărirea domeniilor de reglaj.

Reglajele funcţionale comandate mental pe bază de voinţă (de exemplu activitatea musculară) sunt comandate de sistemul nervos somatic. Reglajul funcţionării organelor interne şi a glandelor este însă ”comandată” automat, fără intervenţia voită a persoanei, de sistemul nervos vegetativ. Sistemul senzorial este conceput pentru sesizarea lumii exterioare.

Adaptarea rapidă la schimbările exterioare sunt posibile datorită sistemului nervos şi ale organelor de simţ, iar adaptările lente şi de lungă durată sunt rezolvate de sistemul neuro – endocrin.

Deoarece rezistenţa la efort şi adaptarea organismului depinde în foarte mare măsură de oxigenul inhalat de individ, pe lângă analiza adaptării sistemului sanguin, este necesar să facem corelaţia şi cu sistemul respirator.

Omul poate acoperi fără probleme necesarul de oxigen în timpul activităţilor zilnice obişnuite. Aceasta este cantitatea de aer inhalat în stare de repaus, adică aproximativ 0,5 l. La inspiraţie şi expiraţie maximă această cantitate de aer este mult mai mare, adică aproximativ 3,5 – 4,5 l.

Pentru a înţelege posibilităţile corpului nostru, este important să înţelegem corelaţiile existente între frecvenţa respiraţiei şi cantitatea aerului inspirat în funcţie de efort, corelaţiile fiind prezentate şi în figură.

În odihnă, un adult inspiră/expiră de 14 – 16 ori pe minut, ceea ce înseamnă 7 – 8 litri de aer pe minut. Pentru un adult neantrenat în cazul depunerii unui efort, această valoare poate creşte de aproximativ 10 – 12 ori (adică 80 – 100 l/min). La cei antrenaţi valoarea aerului consumat în timpul efortului poate creşte de 20 de ori, ceea ce înseamnă 140 – 160 l/min. Este important de subliniat faptul că până la valoarea de aproximativ 100 litri/min câştigul de oxigen din aerul inspirat necesar efectuării efortului creşte liniar, după care curba începe să se limiteze. Peste această valoare efortul este atât de mare, încât surplusul de oxigen inspirat se consumă pentru asigurarea alimentării cu oxigen a muşchilor toracelui.

Şi peste aceste valori maxime este posibilă efectuarea de efort, dar se face pe „datorie de oxigen” şi poate să aibă o durată între 50 secunde şi 3 minute (în funcţie de intensitatea efortului). După terminarea efortului, corpul compensează în timp lipsa de oxigen. Timpul de revenire este proporţional cu cantitatea de acid lactic înmagazinat în muşchi.

Omul poate să efectueze efort de intensitate maximă numai aproximativ 40 de secunde. Prin urmare, oricât s-au dezvoltat în ultimii ani sportivii la proba de 400 m plat sau 100 m înot, nu sunt capabili să execute toată proba la capacitatea de efort maxim. La fel şi în probele de tao din wushu, unde probele sunt concepute ca timp de execuţie peste un minut, sportivii nu pot executa întregul taolu la capacitatea maximă de efort.

Dar cel mai concludent pentru capacitatea adaptării corpului uman la efort este faptul, că un om antrenat poate să efectueze efort continuu şi la nivelul la care un om neantrenat deja a ajuns la limita nivelului de efort.

Din cele prezentate se vede, că oricine poate să se menţină şi să se dezvolte fizic, tehnic şi mental prin exerciţii efectuate zilnic. Coordonarea mişcărilor membrelor şi a întregului corp se poate menţine până la vârste înaintate, deoarece exerciţiile mai complexe (ex. taijiquan) obligă creierul şi sistemul nervos să lucreze la capacitate maximă şi-l ţine în formă, dar totodată asigură muncă şi pentru musculatură, organele interne, sistemul sanguin, sistemul respirator, etc.

În Tg. Mureş există posibilitatea de a practica taijiquan-ul pentru toate vârstele în fiecare vineri de la ora 18.00 în sala de sport a Colegiului Agricol Traian Săvulescu, str. Călăraşilor nr.108.

 

Antrenor Emerit

în Artele Marţiale Chinezeşti

Sifu Horváth Attila Ladislau