Coxartroza-­­ posibilităţi de tratament conservativ şi chirurgical

Coxartroza este o boală foarte frecvent întâlnită în zilele noastre pe plan mondial. Apare mai ales după vârsta de 60 de ani, fiind vorba de o boală degenerativă a cartilajului articular. Din păcate însă, din ce în ce mai des, o întâlnim şi la o vârstă mai tânără la sexul feminin, în urma displaziei congenitale de şold, netratate sau incorect tratate, respectiv la bărbaţi, în perioada vârstei de 30-50 ani, în urma unor afecţiuni posttraumatice, dar mai ales sechelelor necrozei avasculare ale capului femural.

Coxartrozele primare, deci cele care apar de obicei după vârsta de 60 de ani, au un prognostic mai bun, respectiv şi posibilităţile de tratament, atât conservative cât şi chirurgicale, sunt mai eficiente.

În faza iniţială a bolii, atât coxartroza primară cât şi cele secundare, beneficiază de tratament conservativ: balneo-fizioterapie, kynetoterapie, antialgice, antiinflamatoare, miorelaxante.

Displazia congenitală de şold şi necroza avasculară ale capului femural, în fazele iniţiale beneficiază din timp util de anumite intervenţii chirurgicale, având ca scop prevenirea coxartrozei, sau încetinirea evoluţiei spre coxartroză (osteotomie de corecţie, foraje de decompresie).

Odată instalată coxartroza, cu toate fenomenele ei deja cunoscute, cu simptomatologia clinică evidentă şi cu examinările paraclinice (RTG, CT, RMN) care confirmă diagnosticul mai devreme sau mai târziu, are o singură indicaţie de tratament: cel chirurgical.

Acest tratament chirurgical constă în implantarea unei endoproteze ( o nouă articulaţie) de şold. Aceste endoproteze, în general, se împart în două mari categorii: cimentate şi necimentate.

Cele cimentate sunt folosite la o vârstă mai înaintată (după 60-65 ani) şi se fixează de os cu ajutorul unui ciment osos special. Cele necimentate au în structura lor, respectiv pe suprafaţa lor, materiale speciale care permit integrarea protezei în structura osului, fără a folosi cimentul osos. Acest tip de endoproteză, este folosită la o vârstă tânără (până la o vârstă de 60 de ani), respectiv în anumite cazuri şi peste această vârstă, dacă structura osului permite implantarea protezei necimentate.

În primul rând, osteoporoza de diferită etiologie sau alte boli care afectează structura osului, contraindică folosirea endoprotezelor necimentate.

Bolnavii beneficiază intra şi postoperator, de tratament antibiotic preventiv şi anticoagulant. Tratamentul postoperator anticoagulant este deosebit de important, având în vedere prevenirea unor complicaţii tromboembolice câteodată fatale.

Toţi pacienţii care au beneficiat sau vor beneficia de acest tratament cu rezultate spectaculoase, trebuie să conştientizeze un lucru esenţial: nici o endoproteză articulară nu funcţionează fără probleme până la sfârşitul vieţii. Organismul uman nu este codificat genetic în vederea implantării şi acceptării definitive ale acestor proteze. Endoprotezele articulare pot fi considerate ca nişte piese de schimb, care la rândul lor sunt supuse fenomenului de uzură, aşadar orice tip de endoproteză (pe care le folosim în momentul actual pe plan mondial) va trebui să fie revizuită, eventual schimbată, după 15-20 de ani de funcţionare.

Desigur, în anumite situaţii în care pacientul nu respectă în totalitate indicaţiile chirurgului ortoped, revizia poate fi necesară şi mai repede.

În concluzie: endoprotezarea şoldului bolnav a revoluţionat posibilităţile de tratament, redând bolnavilor un mod de viaţă mult schimbată: (fără dureri, posibilităţi de a practica anumite sporturi, etc.)

Indicaţiile medicului curant privind modul de viaţă după implantarea endoprotezei, trebuiesc strict respectate, evitând astfel complicaţia nedorită şi prelungind timpul de funcţionare fără probleme a neoarticulaţiei create.

 

 

Prof. Dr. Nagy Örs

Şeful Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie II. Târgu-Mureş

Prorector didactic U.M.F Târgu-Mureş