2010 cu greutăţi, rezultate şi bucurii

Motto:  Succesul nu este numai un cadou, este şi o încercare

S-a terminat un an şi am început unul nou. La sfârşitul anului de obicei analizăm perioada care a trecut şi ne propunem scopuri noi. Înainte de a învăţa lucruri noi şi de a încerca să ne autodepăşim în noul an, să punem în cântar realizările din anul precedent. Pentru noi, cei din echipa de Arte Marţiale din Clubul Sportiv Mureşul şi Clubul Sportiv Maforce Tg. Mureş şi acest an a adus rezultatele şi bucuriile pe care le-am sperat la începutul anului 2010. A fost un an plin cu reuşite şi decepţii, dar ca întotdeauna succesele au eclipsat eventualele eşecuri şi ne-au făcut să uităm de toate greutăţile întâmpinate în cursul anului.

De multe ori spun sportivilor mei, că succesele, rezultatele deosebite, câştigarea unei competiţii sau a unui campionat mondial nu ne face alţi oameni. Rămânem aceeaşi oameni cu o reuşită în plus, eventual puţin mai tari psihic şi cu mai multă încredere în forţele proprii. Ne bucurăm, fiindcă din nou am realizat ceva. După succesul obţinut oricum reluăm viaţa noastră obişnuită împreună cu greutăţile şi speranţele zilnice, reluăm pregătirea şi ne căznim cu accidentări, dar suntem destul de tari să reîncepem şi să reluăm de fiecare dată totul. Sunt convins, şi reuşesc întotdeauna să-mi conving şi sportivii că merită să reîncepem (cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm în fiecare an). Avem şi noi urcuşurile şi coborârile noastre, uneori credem că nu are rost ceea ce facem, efortul şi energia investită este prea mare pentru ce se obţine în schimb, dar speranţa şi încrederea în forţele proprii de fiecare dată ne ajută să trecem peste aceste impasuri. Lupta o ducem de cele mai multe ori cu propria noastră persoană, nu cu “exteriorul”.

Este adevărat, că înşirarea rezultatelor obţinute este puţin plictisitoare, totuşi din când în când este necesară. Medaliile în anul 2010 s-au obţinut cu 14 sportivi seniori din cadrul clubului Mureşul. În total s-au obţinut 39 de medalii, din care 22 de aur, 7 de argint şi 10 de bronz. Din totalul de medalii, 19 au fost obţinute la competiţii internaţionale, din acestea 9 la Campionate Mondiale (2 de aur, 2 de argint şi 5 de bronz). Avem în cadrul secţiei în anul 2010 două titluri de Campioni Mondiali şi două de Vicecampioni Mondiali, 11 titluri de Campioni Naţionali şi 5 titluri de Vicecampioni Naţionali.

Consider că este necesară prezentarea nominală a sportivilor, deoarece toţi au încercat să obţină rezultate cât mai bune la competiţiile la care au participat.

Mátyus Ervin are 6 medalii, din care 4 la competiţii internaţionale şi este dublu Campion Mondial, Rus Traian 5 medalii, Papp Csaba 7 medalii, Szabo Andrea 7 medalii, Hallai Cătălin 4 medalii, Doczi Vasile 2 medalii, şi următorii sportivi au obţinut câte o medalie: Mare Adrian, Văcar Ovidiu, Doczi Marius, Tătar Vasile, Győri Norbert, Mărginean Ioan, Osváth Attila şi Nemes Szabolcs.

Trebuie să scot în evidenţă şi recordurile deosebite din acest an, astfel:

  • Mátyus Ervin este primul sportiv care a câştigat de două ori consecutiv titlul de ”Sportiv al Anului” în judeţul Mureş, fiind dublu Campion Mondial de Kempo atât în 2009, cât şi în anul 2010.
  • Szabo Andrea este prima senioară în ţară, care a executat un exerciţiu liber ales de Wushu, proba de Taijiquan.
  • Tot în acest an fraţii Doczi Vasile şi Doczi Marius au câştigat centura de campion la cea mai prestigioasă competiţie de grappling din Statele Unite ale Americii – NAGA.

Felicit şi pe această cale sportivii pentru abnegaţia lor în antrenamente, competiţii şi muncă.

Antrenor Emerit în Artele Marţiale Chinezeşti, 

Sifu Horváth  Attila László

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.