Neașteptatele lectii ale știintei

Pregătindu-mă să trimit lui József articolul pentru luna aceasta am găsit într-o revistă (Christianity Today-CT) o discuție recentă sub titlul „Cyborg Church: One Body, Many People”, articolul fiind scris de doi profesori de psihologie, Brad D. Strawn, Warren S. Brown. Și mi-am amintit cum în 2000, aflându-ne la Anaheim, am fost insistent sfătuiți să mergem să vizităm „Crystal Cathedral” – cea mai mare construcție din sticlă din întreaga lume. Și, dincolo de șocul de a ne afla într-o biserică având 2248 locuri, un lucru pe care nu am cum să-l uit este prezența din loc în loc a unor ecrane uriașe pe care grupuri (aproape tot uriașe) de credincioși să poată urmări slujba. Și mi-am mai amintit de un foarte mare om de știință al zilelor noastre, Lord Martin Rees, fost Președinte al Royal Society și Astronom Regal, care susține ferm că oamenii (de azi) vor „adopta bio-modificări și poate tehnici cyborg”, creând atfel o „nouă specie” umană care va ajunge să colonizeze planeta Marte.

Până atunci însă, articolul din CT face apel la același termen, cyborg, pentru a vorbi despre înțelegerile pe care le poate oferi știința re-formarea colectivităților umane, inclusiv cea a credincioșilor dintr-o biserică, în condițiile în care trebuie să nu uităm că trăim într-o lume a unor „unelte digitale”. De la telefoanele inteligente la app-uri, care generează o extensie cognitivă: „ființa umană care își depășește prin acestea inteligența (naturală) , și o face prin cuplarea la unelte, artefacte și chiar la alți oameni”. Cu ce rezultat? Simplu: încorporarea unor elemente externe ne duce la depășirea performanțelor noastre precedente!

Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pentru că noi nu suntem, ca să preluăm un termen folosit multă vreme în televiziune (capete vorbitoare) doar niște „capete mergătoare” sau, cum spune filosoful J. K.A. Smith, “insule izolate, decorporalizate, de credințe.”

Există cercetători ai atașamentului, cum să spun, ai individualității noastre și clinicieni preocupați de această problemă. Doi dintre aceștia, Daniel Siegel, neuropsihiatru și Louis Cozolino, psiholog, au clarificat adevărul privind faptul că individualitatea noastră își are baza în modul în care creierele și corpurile noastre se dezvoltă și funcționează. Și, spun ei, suntem ființe întrupate și relaționale, care, între prima și ultima lor răsuflare, nu pot „înflori” decât în interdependență. Siegel: „Creierul este un organ social și relațiile dintre noi nu sunt un lux, ci o hrană esențială pentru supraviețuirea noastră”.

Noi am fost creați pentru a avea legături cu tot ce se află în jur și aceste legături sunt cele care au dat forma corpului în care trăim. Psihologi ca Warren Brown și Brad Strawn au integrat înțelegeri provenite din neuroștiințe, psihologia cognitivă și teologie, descriind cum credința nu este doar un (simplu) proces, căutare și posesie personale, ci are legătură cu conceptul de „extensie cognitivă”, cum mintea noastră trece dincolo de creier și este intensificată și întărită de ceilalți. Capacitatea noastră (ca oameni) de a avea încredere, a iubi, a spera o datorăm nu doar inteligenței noastre ci experiențelor noastre și, pentru peste 30% din populația lumii (și cu o tendință crescătoare constantă) în corpul lui Christos.

Cum spune K.J. Ramsey (KJR), scriitoare și terapeut, într-un articol din 15 noiembrie, „când ne ordonăm viețile și participarea noastră la cultul (pe care îl practicăm) în direcția evitării durerii în loc de tratarea ei, noi ne blocăm căile care ne mediază vindecarea. Când biserica nu lasă loc lacrimilor, ea nu mai este întreagă.” De ce? Pentru că, așa cum spune Pr. Cleopa, „Dumnezeu cere de la noi nu numai glasul şi rugăciunea făcută cu gura, tare sau încet, ci mai ales suspinul şi graiurile inimii noastre le cere Dumnezeu.”

Iar tot KJR ne atrage atenția că „povestea pe care o trăim noi își ia forma de la viața fizică întregită cu cea a religiei pe care o practicăm și nu este făcută doar din cuvintele pe care le recită buzele noastre sau le citim pe o pagină, ci din ce simțim în oasele noastre și din ce credem atunci când suntem cei mai disperați.”

…Nu peste prea mult timp va veni și iarna și, pentru încă un an, vom primi darul de a privi la anii care au trecut, încercând în același timp să ne imaginăm cum vor arăta cei care vor veni. Și poate vom avea câteva momente de liniște și curățenie în jurul nostru pentru a ne gândi (și) la lucruri precum cele despre care a fost vorba mai sus. Lucruri care, în fond, contează, cred eu destul de mult pentru a le rezerva câteva clipe din gândurile noastre…
Sărbători Fericite și La Mulți Ani!

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu, fizician

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.