Al 46-lea congres al Societății Române de anestezie și terapie intensivă

Mesaj Președinte Congres
 
Dragi prieteni, colegi, parteneri,
 
Așa cum am promis, în această perioadă am urmărit cu atenție evoluția COVID-19 în țara noastră pentru a putea lua decizia optimă privind organizarea Congresului nostru național.
 
După o cântărire atentă a tuturor informațiilor, riscurilor și soluțiilor, cea mai înțeleaptă hotărâre este să AMÂNĂM desfășurarea Congresului SRATI 2020 pentru sezonul de toamnă. Perioada exactă, precum și detalii privind procesarea înregistrărilor confirmate și viitoare, vor fi anunțate în curând de compania PCO – Ralcom Exhibitions.
 
Comunitatea ATI este prima linie în gestionarea acestei situații. Eforturile noastre, ale tuturor specialiștilor în ATI, consolidate de sprijinul esențial al partenerilor din industrie, se vor concentra pe minimizarea efectelor acestei pandemii. Prioritatea noastră este siguranța populației și binele pacienților noștri.
 
Subliniem din nou importanța asumării recomandărilor de siguranță pentru protecția noastră, a colegilor, familiei, prietenilor, a tuturor celor din jurul nostru. Informarea corectă rămâne și ea esențială pentru menținerea unui climat echilibrat în comunitate!
 
Societatea mulțumește pentru înțelegere și cooperare tuturor membrilor, participanților, partenerilor și expozanților SRATI 2020. În astfel de momente, doar printr-un efort comun putem să atenuăm impactul pe care astfel de dezechilibre pot să îl aibă asupra comunității noastre științifice. 
 
Sperăm, așadar, să ne vedem cu toții în toamnă, să tragem concluziile unui an plin de provocări, să discutăm experiențe și soluții! 

Cu prietenie,

Prof. Dr. Șerban Bubenek
Președinte Congres SRATI 2020 
Președinte Simpozion Româno-Israelian de Actualități în Anestezie și Terapie Intensivă 2020
Președinte Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă – S.R.A.T.I.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.