Cancerul de sân

Cancerul de sân reprezintă creşterea necontrolată a celulelor de la nivelul sânului. Acest tip de cancer reprezintă cea mai frecventă formă de tumoră la femei şi prima cauză de mortalitate prin cancer în rândul acestora.

Factorii de risc în apariţia cancerului de sân
Riscul de apariţie a cancerului de sân creşte o dată cu trecerea anilor, peste 60% din cazuri, apărând la femeile cu vârstă peste 50 de ani.
Apariţia primei menstruaţii la o vârstă fragedă (înainte de 12 ani), naşterea primului copil după 30 de ani sau lipsa naşterilor, instalarea tardivă a menopauzei, tratamentul cu estrogeni, antecedentele de cancer mamar în familie şi prezenţa unor afecţiuni ale sânului constituie un risc în apariţia acestei boli.
Alimentaţia cu conţinut bogat în grăsimi, săracă în fibre vegetale (legume, cereale, fructe ş.a.) şi uzul zilnic de alcool favorizează apariţia cancerului de sân.
Chiar dacă anumiţi factori de risc nu pot fi controlaţi, există câteva metode prin care acţiunea lor poate fi redusă şi anume: menţinerea unei greutăţi corporale optime ca urmare a unei alimentaţii sănătoase, desfăşurarea unei activităţi fizice moderate, diminuarea consumului de alcool, prezentarea la controlul medical anual.

Semnele cancerului de sân:
– pot include: noduli sau umflături; adâncituri neregulate sau orice altă modificare la nivelul pielii sânului; scurgeri la nivelul mamelonului; mâncărimi, cruste, retracţia mamelonului; durere la nivelul sânului; creştere în volum a unui sân.
Dacă apare una din modificările menţionate, adresaţi–vă medicului de familie pentru diagnosticare şi tratament.
Depistarea la timp a cancerului de sân înseamnă şanse mai mari de supravieţuire şi mai multe opţiuni de tratament. În depistarea precoce a cancerului de sân fiecare femeie cu vârsta de peste 20 de ani trebuie să îşi examineze sânii o dată pe lună pentru a putea observa orice schimbare apărută. Este o tehnică simplă care poate salva viaţa şi de aceea trebuie însuşită de toate femeile.

Cum se face autoexaminarea sânului?
Femeia stă în faţa oglinzii cu mâinile deasupra capului sau pe şold şi pentru început observă aspectul general al sânilor, dimensiunile, aspectul pielii. Apoi păstrând o mână pe şold, palpează cu cealaltă mână sânul de partea opusă cu toată suprafaţa degetelor, prin mişcări circulare în sensul acelor de ceasornic. Aceeaşi operaţiune o repetă pentru celălalt sân. În aceeaşi poziţie se palpează cu degetele tot interiorul axilei, mergând pe toţi pereţii pentru depistarea ganglionilor. Autoexaminarea trebuie făcută lunar la 2-3 zile după terminarea sângerării menstruale.
Cea mai bună metodă cunoscută de depistare a cancerului de sân este mamografia. Aceasta este o examinare radiologică specială care poate detecta tumori mici ce nu pot fi evidenţiate la palparea sânului. Mamografia salvează vieţi, identificând cancerul de sân întru-un stadiu cu potenţial de vindecare.
Pentru depistarea precoce a cancerului de sân, testarea (screening) prin mamografie este cea mai bună metodă dacă este combinată cu autoexaminarea lunară a sânului.

Dr. Liana David, Coordonator Compartiment

83 comments
  1. Have you ever considered about including a little bit more than just your articles?
    I mean, what you say is fundamental and everything. However just imagine if you added some
    great graphics or video clips to give your posts more, “pop”!
    Your content is excellent but with pics and video clips, this blog could undeniably be one of the greatest in its
    niche. Good blog!

  2. Outstanding post however , I was wanting to know if you could write a litte more on this topic?
    I’d be very thankful if you could elaborate a little bit further.

    Thank you!

  3. My spouse and I stumbled over here by a different web page and
    thought I might check things out. I like what I see so now
    i’m following you. Look forward to looking into your web page for a
    second time.

  4. Link exchange is nothing else however it is simply placing the other person’s
    blog link on your page at suitable place and other person will also do same for you.

  5. What’s Happening i am new to this, I stumbled upon this I’ve found It absolutely helpful and it has helped me out loads.
    I am hoping to give a contribution & help other users like its helped me.
    Great job.

  6. Howdy! Quick question that’s completely off topic.
    Do you know how to make your site mobile friendly?
    My website looks weird when viewing from my iphone.
    I’m trying to find a theme or plugin that might be able to correct this issue.
    If you have any suggestions, please share.

    With thanks!

  7. Good day! This is kind of off topic but I need some advice from an established blog.

    Is it difficult to set up your own blog? I’m not very techincal but I can figure things out pretty quick.
    I’m thinking about making my own but I’m not sure where to start.
    Do you have any ideas or suggestions? Cheers

  8. Howdy! This is kind of off topic but I need some advice from an established blog.

    Is it tough to set up your own blog? I’m not very techincal but
    I can figure things out pretty quick. I’m thinking about
    setting up my own but I’m not sure where to begin. Do you have any tips or suggestions?

    With thanks ps4 https://j.mp/3z5HwTp ps4 games

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.