Dintotdeauna tranzițiile între generații, din perspectiva transmiterii elementelor fundamentale ale educației, au pus problema formării pentru viața de adult a copiilor și adolescenților. Tranziția nu exclude evoluția. Dacă tranziția înseamnă și progresul de la o epocă la alta, cum de nu putem explica, până la găsirea unei soluții, faptul că alături de învățarea de noi tehnologii și de-o cunoaștere tot mai profundă a vieții și a omului, paralel, evoluează și fanatismul preluat ca o pernicioasă obișnuință?
După Cicero, obișnuința este a doua natură a omului. Tranziția către fanatism poate avea loc tot mai devreme în viață, de la vârsta prepubertății la aceea a adolescenței, pentru că în această parte a vieții se impun sau se dobândesc îndeobște convigerile și credințele. Tot în această perioadă, cei care ies din copilărie încep să bănuiască despre viață că poate avea un ideal, un sens anume. Energia psihică, de care este nevoie pentru a susține niște țeluri de-a lungul timpului, depinde de felul în care este păstrată, folosită și epuizată în avantajul propriu și/sau al altora. În cazul fanatismului, energia psihică ajunge să fie vătămătoare atât pentru cel care o posedă, cît și pentru cei asupra cărora acționează intransigent, în scopul unei contracarări. Din copilărie, oamenii își pun și problema identității sociale: a fi sau a nu fi de acord cu condiția socială moștenită, acordată de familie, grup sau comunitate. Unii vor să-și păstreze identitatea socială și s-o îmbunătățească, alții vor s-o schimbe pentru a se adapta avantajos societății sau pentru a se împotrivi acesteia. Schimbarea perversă a formelor de organizare socială și chiar distrugerea lor fac parte din obiectivele lecțiilor de fanatism. Situația socială a părinților, identitatea asumată de aceștia pare uneori nedreaptă, falsă sau umilitoare. Alegerile unei ființe umane, pe drumul maturizării, depind și de oamenii cu rol de formatori întâlniți în căutarea unui loc în lume. Prin forța lucrurilor, o identitate se construiește nu numai de unul singur, indiferent dacă posesorul ei, în viitor, va fi fanatic sau nu.
Cuvântul fanatic își are originea în fanum, în latină sanctuar sau templu, un loc sacru, precum acela în care un grup mare de iudei zeloți, în aprilie 73 e.n., s-a închis și, decât să se predea romanilor, mai bine s-a jertfit în numele credinței. Educatorii întru fanatism au căutat să exploateze și să perpetueze conduitele de sacrificiu ale învățăceilor cei mai devotați, din ce au preluat de la predecesori. Aceștia s-au inspirat, la rândul lor, din istoria celor care, din prea mult zel, au considerat că nu există nici o limită pentru triumful cauzei împărtășite.
Ca punct de pornire, educația viitorului fanatic pornește de la discreditarea și interdicția dezvoltării omului ca o individualitate, potrivit ideii că nu poți să te împlinești decât în și pentru grup și nu însemni nimic de unul singur. O lecție predată continuu este aceea a intoleranței față de orice altă convingere și față de orice altă persoană care nu se conformează credințelor și doctrinei educatorului. Pentru un astfel de ucenic în ale intoleranței nu există timp liber, acesta aparține îndrumătorului și adjuncților acestuia. În astfel de condiții, falsul timp liber este dedicat îndoctrinării și însușirii deprinderilor de supunere față de conducătorii grupurilor sau colectivităților fanatizate. Familia există doar pentru a servi, la modul ideal, doctrinelor care impun fanatizarea. Fanaticului împins sau manipulat pe calea sacrificiului îi este promisă și permisă libertatea sexuală în afara normelor. Materiile predate în posibilele forme de școlarizare totalitar-fanatică au îndeosebi caracter tehnic sub un nimb ideologizant, fără vreo referire la istoria descoperirilor omenirii și la umanismul inerent oricărei căutări de soluționare a problemelor Terrei. Abordările filosofice ale existenței sunt prohibite.
Soluția pedagogică pentru prevenirea răspândirii fanatismului este reîntoarcerea la o educație în spirit filosofic și umanist, care să cultive respectul pentru orice ființă umană.
Dr. Mihai Ardelean
medic primar psihiatru