…continuare din numărul 10 al revistei „Sănătatea Contează”

Eram un copil destul de încăpăţânat. Le-am şi dat multe bătăi de cap părinţilor. Îmi vine în minte o întâmplare hazlie: părinţii nu ne lăsau singuri să mergem la baie la Mureş sau la complexul de agrement şi sport Week End din Târgu Mureş, în timpul verii, iar noi, ca să facem totuşi ceea ce vrem, ne-am înscris la un club de fotbal care făcea antrenamente chiar lângă complexul respectiv, iar după terminarea antrenamentelor, ne duceam direct la baie, după care, acasă. Normal că de băile respective le-am povestit părinţilor după ce s-a terminat sezonul de plajă şi aşa faptele fiind consumate, ei nu mai aveau ce să facă decât să ne certe.

Astfel, continuând antrenamentele care erau cea mai importantă preocupare a mea, în 1995,, după câteva titluri de campion naţional şi deja cu un loc sigur în lotul naţional, ne pregăteam pentru un campionat puternic: Campionatele mondiale care urmau să se ţină în SUA, oraşul Baltimore. Eram foarte entuziasmaţi- vă daţi seama că nu oricine putea să ajungă in Statele Unite,- ca să nu mai vorbim că numai dacă aveai o viză de la ambasada SUA în paşaport, părea ceva extraordinar pe vremea aceea, iar  ca să şi ajungi în SUA, era un vis de o viaţă. Noi nu luptam şi nu ne antrenam pentru ca să fim plătiţi (pentru că nu am fost, aproape toate deplasările făcute la campionate erau suportate din bani aduşi de acasă).

Când am aflat că ministerul sportului a aprobat deplasarea lotului naţional al României la CM din SUA  cu mari intervenţii ale Domnului „Sifu” (mare maestru) Benea Ion- preşedintele federaţiei de Wushu din România – am “mâncat betonul” din sală, am rupt sacii de box , eram ca un mânz lăsat liber pe dealuri.

Nu trebuia să mă îndemne nimeni la antrenament ,ci din contră, poate să mă tempereze.

Astfel, pe lângă antrenamentele de Wushu, Kung-Fu, am început să frecventez şi sala de box, sub îndrumarea maestrului antrenor de box GHIURCA PETRU *.

Când a văzut că eram un copil destul de micuţ, dar ambiţios, imediat m-a luat la inimă şi s-a ocupat cu mine de parcă aş fi fost propriul său fiu. Era foarte uimit de viteza de reacţie de  care dădeam dovadă. A doua sală în care am intrat, era sala de lupte libere a C.S. Mureşul (cu un bagaj de cunoştinţe din judo, acumulat în anii precedenţi), pentru a învăţa tainele luptelor libere- astfel, anumite tehnici de lupte libere, le-am transformat şi le-am aplicat pe podiumul de luptă al Wushuului.

Programul de antrenament era astfel :

Luni: dimineaţa – alergare; seara –  wushu

Marţi: dimineaţa – alergare; seara – lupte libere

Miercuri: dimineaţa – box; seara – wushu

Joi: dimineaţa – sala de forţe; seara – lupte libere

Vineri: dimineaţa – box; seara – wushu

Sâmbătă: înainte de masă – wushu

Iar duminică, aşa de plăcere, jucam mini fotbal.

Cam acesta era programul de antrenament premergător vreunui campionat.

În acelaşi timp, aveam timp să şi lucrez, şi să umblu la şcoală.

Pe vremea aceea, lucram ca promotor comercial la firma Paneuro Trading. Era la 5 km distanţă de locuinţa mea. La amiază, aveam o oră pauză, oră în care mergeam acasă să iau masa, după care, înapoi la lucru până la ora 5. Mi-am luat o bicicletă şi m-am deplasat cu bicicleta la locul de muncă, astfel, parcurgând în zilele de lucru de fiecare dată, câte  20 de km  cu bicicleta pe lângă antrenamente.

Ţin minte că la un moment dat, aveam o asemenea condiţie fizică, încât simţeam că sunt aşa de uşor, de parcă nu aş avea corp.

Mă uitam la televizor şi am văzut gimnaştii care cu usurinţă făceau saltul mortal. ( un exercitiu din gimnastică, în care îţi iei avântul, sari în sus cu mâinile întinse şi la un moment dat, te întorci către spate în aer şi aterizezi pe piciore ). Mi-a plăcut foarte mult exerciţiul şi la un antrenament, în doar aproximativ  30 de minute, cu ajutor, am învăţat exerciţiul respectiv “saltul mortal”, iar de atunci, după fiecare meci câştigat, după ridicarea mâinii mele ca învingător, făceam un salt pentru public.

* renumitul antrenor de box, maestrul GHIURCA PETRU, nu mai este în viaţă  *

(continuare în numărul 12 al revistei “Sănătatea Contează”)

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.