În anul 1996, din cauza lipsei de fonduri, lotul naţional nu s-a deplasat la Campionatul European.
În anul respectiv am continuat participarea la campionate profesioniste. Stilul de luptă era destul de greu. Se numea “free fight”. Regulile erau de kick box şi thai box; astfel, puteai să loveşti cu pumnul, cu picioarele şi cu genunchii. Dacă sportivii ajungeau la pământ, se continua cu lupta la sol. Trebuia să fii foarte pregătit din toate punctele de vedere.
Vreau să menţionez că antrenorul meu se ocupa foarte mult de mine în timpul antrenamentelor.
Nu-mi lăsa nici un răgaz pentru odihnă. Era concentrat asupra mea aproape 100%. De multe ori auzeam că ceilalţi colegi ai mei,sunt nemulţumiţi şi invidioşi din cauza asta. Probabil că antrenorul meu a văzut acea sclipire, care nu se observă la oricine. S-a şi dovedit de multe ori că munca lui nu a fost în zadar.
Am reuşit să câştig astfel toate meciurile profesioniste. În 1997 am şi fost invitaţi în Ungaria la o gală profesionistă de free fight, unde lotul României trebuia să se confrunte cu lotul Ungariei.
Promotorul care a organizat gala respectivă, ne-a spus că o să fie meciuri de categoria B.Dar când am ajuns acolo, am constatat că toţi luptătorii unguri, erau nişte profesionişti experimentaţi de categoria A ,mai ales adversarul meu care era şi mai mare cu o categorie (5 kg) şi era un luptător care nu a pierdut nici un meci de 8 ani !!!
Când am auzit toate acestea, mi-am spus că orice ar fi, eu o să urc în ring să lupt şi poate că o să mă învingă, dar o să aibă un meci foarte greu, pentru că nu o să mă dau bătut uşor. O să fac tot ce pot şi o să vedem cine invinge pe cine. Vă reamintesc încă o dată că “ aveam un psihic de fier”, chiar dacă aveam un dezavantaj psihologic, adică toţi luptătorii români au pierdut prin ko. Meciul meu era meciul serii .
Luptătorul ungur s-a dovedit a fi un luptător bun, un luptător profesionist foarte puternic. Eu eram foarte tehnic şi în prima repriză l-am dominat. Meciul trebuia să se dispute în 6 reprize a câte 3 minute. Ştiam că nu o să pot rezista în faţa lui timp de 6 reprize. În a doua repriză, am reuşit să-l fac KO, cu o lovitură de întoarcere cu mâna. Toţi au fost uimiţi de explozia şi rapiditatea loviturii. Nu le-a venit să creadă că luptătorul lor renumit este la podea şi că nici nu poate să se ridice de unul singur. Un luptător român din Ardeal, care nu avea nume în liga profesionistă, în repriza a doua l-a făcut KO aşa de uşor.
În anul 1997, după câteva titluri naţionale câştigate, nu aveam nici un dubiu că o să fiu selectat la lot pentru participarea la CM care s-a ţinut în Italia, la Roma.
Am câştigat medalia de bronz. Dar vreau să vă povestesc drumul către semifinale, deoarece e interesant.
Eram bine pregătit, plin de încredere . Al doilea meci l-am avut cu un algerian; aveam dificultăţi şi era în avans cu multe puncte, iar meciul era pe terminate. Eram disperat că o să pierd meciul şi “am jucat pe o singură carte “ cum se spune. Dar mi-a şi ieşit. Am lovit lejer coapsa adversarului, în aşa fel încât să mă poată prinde ca să mă arunce, astfel dobândind 2 puncte avans. I-am mai dat “momeală” de vreo 2 ori: aceeşi tehnică şi în modul acesta, adversarul meu deja era foarte sigur pe el, de fiecare dată reuşind să mă arunce la podea. A treia oară am mimat că lovesc în partea de jos, la coapsă, ca să-mi determin adversarul să ducă mâna jos ca să-mi prindă piciorul, iar eu în momentul acela am schimbat traiectoria piciorului şi în loc de coapse,
i-am ţintit capul. A fost un “BUMM” incredibil. Un KO extraordinar, care a ridicat toată sala în picioare- inclusiv toţi luptătorii din toate ţările lumii, care erau de faţă. Dacă nu erau medicii ca
să-l resusciteze, nu ştiu dacă algerianul scăpa cu viaţă!!! M-am speriat un pic şi m-am rugat la Dumnezeu pentru viaţa acelui sportiv.
Al treilea meci l-am avut cu un luptător din Bielorusia. Bielorusul lupta bine cu braţele. Trebuia să-l ţin departe de mine în timpul meciului că altfel mă punea în dificultate. La un moment dat, încă în prima repriză, am făcut o fentă, urmată de o lovitură circulară de întoarcere cu călcâiul. L-am nimerit exact în gât, făcând-ul KO. A făcut stop respirator. CULMEA: şi pe bielorus trebuiau să-l resusciteze medicii. Uff!!! Eram bucuros că am câştigt meciul, dar totuşi eram îngrijorat pentru sănătatea bielorusului.
A urmat un meci cu un chinez care s-a dovedit un meci destul de dificil, astfel, pănă la urmă, am pierdut meciul la un punct diferenţă.
Gombos Attila
Multiplu Campion Naţional,
European şi Mondial în arte marţiale