În anul 1997, după întoarcerea mea din Germania, am fost destul de supărat că nu am reuşit să încep o carieră de profesionist. I-a părut rău şi antrenorului meu din germania, Dirk Schwartz şi mi-a promis că o să incearce să găsească o metodă de a mă aduce în Germania să lupt în meciuri profesioniste.
Eu însă, în loc să mă demoralizez pentru nereuşita mea, am devenit şi mai hotărât. În 1998 am participat la C.E. de wushu, care s-a ţinut în Grecia, la Atena, unde am reuşit să cuceresc în final medalia de aur. Prima medalie de aur la campionatele europene de Wushu. Era de aşteptat ca după o medalie de aur în 1995 şi o medalie de bronz în 1997 la mondiale, să fiu favorit la categoria mea, la campionatele europene-mai ales după acele meciuri terminate prin ko-uri spectaculoase.
Pentru mine, primordial era să pot să particip la antrenamente şi să pot să o fac şi dimineaţa şi seara. Pentru asta, trebuia să-mi aleg un loc de muncă care să poată să-mi permită un program flexibil. Pentru asta mă ocupam cu fel şi fel de tranzacţii comerciale. În felul acesta îmi câştigam şi pâinea de toate zilele şi aveam timp şi să mă duc la antrenamente, să particip la cantonamente organizate de Federaţia Română de Arte Marţiale.
Între timp, căutam neâncetat fel şi fel de oportunităţi ca să pot să ajung în occident, să lupt.
La un moment dat, parcă mi-a surâs norocul. Un domn mi-a oferit în schimbul a 2500 de dolari o viză în SUA, cu un grup de dansatori rromi, care urmau să participe la un spectacol folcloric specific de rromi la Chicago (SUA). Pentru asta trebuia să mă prefac că sunt un dansator şi în modul acesta am obţinut o viză turistică de 3 luni pentru SUA.. Aveam un prieten pe nume Fiko István, care avea nişte cunoştinţe în Chicago. Prietenul meu, cunoscând visul meu, a fost foarte amabil şi m-a ajutat chiar şi financiar. Aşa că în vara anului 1998 am ajuns în Chicago, la o familie de români, prieteni de-ai lui. M-au primit în familie cu drag şi mi-au acordat tot sprijinul ca să pot să găsesc o sală în Chicago să particip la antrenamente şi să încerc să fac contracte de sportiv profesionist.
Am lucrat, astfel am reuşit să nu fiu o povară pentru ei şi în acelaşi timp, am găsit o academie de kick box: Egerbeg Academy din Chicago, unde s-a antrenat un sportiv şi actor de mare renume mondial: Chuck Norris. Am făcut cunoştinţă cu preşedintele academiei şi am început să-i povetesc despre palmaresul meu sportiv. Nu a fost prea surprins. Nu erau de ajuns poveştile, trebuia să arăt ce ştiu şi pentru asta m-au pus la încercare. M-au invitat în sală pe ringul de box, unde trebuia să lupt pe rând, cu doi sportivi mexicani.
Eram după o lună pauză de antrenamente, musculatura era foarte odihnită. Eram foarte odihnit şi-mi zburau pumnii şi fluturam picioarele deasupra capul mexicanilor. I-am dominat în ring, iar preşedintele academiei a rămas uimit: pur şi simplu, a rămas cu gura căscată.
Au fost foarte încântaţi să mă duc la antrenamente la ei. Mi-au propus ca după 2 luni, când o să fie o gală de Kick box în Chicago, să lupt în echipa Chicagoului împotriva statului Indiana.
Am acceptat această ofertă, deoarece m-am gândit că dacă o să lupt, o să mă vadă vreun promotor, care poate ar vedea în mine o afacere bună şi să investească în mine ca să devin sportiv profesionist.
Umblam la antrenament aproape în fiecare zi, după 10 ore de lucru pe şantier, iar în zilele în care nu aveam de lucru, înainte de masă alergam.
A venit şi ziua galei. Organizatorul m-a întrebat de palmaresul meu sportiv . Adversarul meu, după ce a auzit de palmaresul meu pur şi simplu nu a mai apărut la competiţie. Eram destul de surprins şi nervos în acelaşi timp, pentru că urma să mi se termine perioada vizei şi nu mai aveam ocazia să particip încă o dată la o gală.
Din păcate mi-a expirat viza şi trebuia să mă întorc în ţară. Mulţi români care stăteau în Chicago şi pe care i-am cunoscut, mi-au propus să rămân în SUA şi să lucrez, iar după un timp să-mi fac propria afacere, în modul aceasta puteam avea un viitor asigurat.
Dar eu eram de neclintit; ceea ce însemna visul meu şi interesul meu pentru artele marţiale, ar fi dispărut (numai ilegal puteam să rămân, ceea ce ar fi însemnat ca pentru mulţi ani să nu părăsesc SUA). De aceea, nu am acceptat ideea şi astfel, m-am întors în ţară.
Gombos Attila
Multiplu Campion Naţional,
European şi Mondial în arte marţiale