…continuare din numărul 16 al revistei „Sănătatea Contează”

Între timp, la Chicago  am studiat mai multe stiluri de luptă profesionistă, cum ar fi: Thai box, Box, Kick Box. M-am antrenat cu un sportiv de performanţă, astfel mi-am perfecţionat  tehnicile de blocare a loviturilor cu pumnii  şi cu picioarele, tehnici pe care le-am folosit cu succes la meciurile care urmau să vină.

M-am întors în ţară şi am continuat antrenamentele şi pregătirile. În anul 1999 am participat la campionatul mondial  de Wushu, care s-a ţinut în Hong Kong. Pentru mine, ca sportiv din România, simplul fapt că am ajuns să lupt în Hong Kong, era deja o mare onoare. Se prefigura un campionat foarte puternic.

Erau mulţi sportivi înscrişi din diferite ţări ale lumii. Ceea ce a făcut însă ca această competiţie să fie extrem de grea, era faptul că erau foarte mulţi sportivi asiatci, care nu aveau bani să participe la diferite campionate mondiale care se ţineau în alte continente, dar aici s-au prezentat. Eu luptam într-o categorie mică . Se ştie că asiaticii sunt în majoritate de categorie mică. Categoria mea era destul de plină şi ştiam că o să am multă treabă ca să pot să ajung măcar pe podium.

Primul meci l-am avut cu un luptător din Kazakhstan. Era un luptător destul de tehnic, dar l-am învins destul de uşor cu 2  knok-down-uri în meci; astfel am ajuns la un avantaj la punctaj, pe care adversarul nu l-a mai putut egala.

A urmat un meci cu un sportiv din Brazilia, pe care l-am dominat net, dar am făcut o greşeală: văzând că adversarul e slab, am început să mă relaxez şi la o lovitură cu piciorul, am avut o ruptură de musculatură  din zona oaselor metatarsiene. Am câştigat meciul, dar piciorul meu era foarte umflat. Doctorul mi-a interzis continuarea luptei în competiţie. Cred că vă imaginaţi că nu am ajuns la campionatul mondial din Hong Kong ca să mă oprească o ruptură. Nu l-am ascultat pe medic. Eram conştient că şansele de a câştiga au scăzut considerabil, dar am decis să lupt mai departe.

L-am convins pe doctorul echipei să-mi administreze o injecţie pentru atenuarea durerii din piciorul accidentat. Urma să lupt cu un sportiv foarte bun din Turcia, pe nume Ibrahim Ozckan  (cu care şi în ziua de azi încă ţin legătura – un om excepţional). Dacă îl învingeam, ajungeam în finală. Degeaba l-am aşteptat pe doctor, că adormise şi nu a ajuns la meci, aşa că am urcat în ring cu piciorul umflat. L-am legat cât am putut cu faşă elastică- abia dacă puteam să calc pe el dar minte să mai şi lovesc…

Era bun sportivul din Turcia şi am pierdut în faţa lui la puncte (revanşa am luat-o după 3 ani  la Campionatele Europene din Portugalia, dar de data aceea, cu picioarele sănătoase).

Aşa am obţinut locul 3 la campionatele mondiale de Wushu din Hong Kong în 1999.

 Datorită antrenamentelor şi a alimentaţiei bogate în vitamine, piciorul meu s-a recuperat foarte repede. Am început antrenamentele de pregătire pentru C E, care urmau să se desfăşoare în Olanda, în anul 2000.

La campionatul din Olanda, am urcat cu o categorie, ca să fac loc unui alt sportiv mai slăbuţ decât mine, dar care astfel avea şanse.

Era un campionat destul de greu şi în finală am pierdut la puncte în faţa unui sportiv din Rusia pe nume Magomedov Timur. La  campionatul acesta, România, cu 5 sportivi participanţi, a reuşit performanţa să aducă 4 medalii de argint şi o medalie de aur, pe care a câştigat-o fratele meu, Gombos Géza Csaba.

În acelaşi an, am participat şi la campionatul naţional de kempo, devenind campion. Preşedintele federaţiei române de Kempo spunea că vede în mine un sportiv de excepţie şi a început să-mi caute campionate în toată Europa. Astfel, am participat în Croaţia la un campionat balcanic  de Kick Box. Eram entuziasmat. Era o organizaţie sportivă mondială nouă pentru mine şi era un stil nou.

Înaintea unui  meci, am făcut o încălzire uşoară, apoi m-a luat o durere de spate de abia am mai putut să parcurg campionatul, dar totuşi am reuşit să câştig medalia de aur.

În ziua aceea, am hotărât să-mi deschid o sală de antrenamente proprie, unde să fie căldură şi curăţenie, deoarece în sala în care mă antrenam de aproape 10 ani, era mai frig iarna decât afară şi era mult praf, umiditatea fiind mult peste nivelul normal. De fapt, din aceste motive, deseori ne antrenam mai mult în aer liber decât în sală.

Astfel, în anul 2000, am deschis clubul sportiv Gombos Martial Arts, care încă funcţionează şi produce campioni pentru Târgu Mureş.

A urmat o perioadă foarte încărcată şi fructuoasă, dar despre toate acestea am să vă povestesc într-un număr viitor.

Gombos  Attila

Multiplu Campion Naţional,

European şi Mondial în arte marţiale

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.