…continuare din numărul 19 al revistei „Sănătatea Contează”

Anul 2002 a fost un an plin de medalii şi de succese. Eram un sportiv matur cu experienţă destulă ca să mă duc oriunde în lume să mă implic în fel şi fel de competiţii de arte marţiale, unde era vorba de full contact (adică stilul de luptă care era de forţă maximă). În acelaşi timp, anul 2002 a fost un an împlinit şi pe plan privat, adică a fost anul în care m-am însurat. Soţia mea, Emese a  născut primul meu băiat, Erik.

În perioada aceea, în România deja se forma o ligă profesionistă de arte marţiale K1. Aproximativ la sfârşitul anului 2002, organizatorul şi promotorul acestei ligi profesioniste de arte marţiale K1, a luat legătura cu mine, auzind că sunt unul dintre cei mai buni luptători la categoria mică din România. M-a invitat să particip la o gală profesionistă. Cum programul meu competiţional era plin în perioada aceea, am fost nevoit să refuz invitaţia respectivă. În locul meu a fost ales un alt sportiv din România la categoria mică, să lupte împotriva sportivilor aduşi din străinătate pentru respectiva gală profesionistă. În acelaşi timp, în ţară se formau anumite cluburi, care erau axate pe  profesionalism şi recrutau sportivi buni, cu rezultate bune ca să participe la galele profesioniste K1, care se organizau din ce mai mult prin ţară. Aceste gale aveau să devină foarte renumite, din cauză că meciurile erau televizate, uneori cu transmisie internaţională. Un club de genul acesta  s-a format în Braşov, şi anume Fc Brasov. Naşul meu de cununie îl cunoştea pe antrenorul clubului respectiv şi i-a spus de intenţia mea de a participa la meciuri profesioniste şi  dacă exista posibilitatea de legitimare a mea la clubul respectiv. Auzind de mine şi cunoscându-mi reputaţia de sportiv de performanţă, au fost bucuroşi ca să mă aibă ca sportive la sportiv, legitimându-mă fără ezitare. Astfel, în 2003 m-am mutat la Braşov, fiind legititmat Fc Braşov. Îmi era destul de greu ca să fiu departe de familia mea şi mai ales de băieţelul meu, care s-a născut în  25 decembrie 2002, dar văzând visul meu împlinit de a deveni un sportiv profesionist, a fost o infimă compensare. Aveam un salar destul de bunicel, aveam asigurat antrenor, sală de arte marţiale şi sală de fitness, vitamine, echipamente, aşa că mă simţeam ca în rai. Aveam doctor, nutriţionist, masor. În modul acesta, aveam o dietă şi o alimentaţie specială pentru sportivi de performanţă. Cele trei mese principale erau bine calculate în aşa fel ca să putem rezista antrenamentelor. Făceam 2  antrenamente pe zi, iar la sfârşit de săptămână mă întorceam acasă la familie. Antrenamentele erau grele şi se bazau foarte mult pe condiţie fizică, forţă şi rezistenţă pentru meciurile profesioniste, pentru că reprizele erau de 3 minute în loc la 2 minute cum era la competiţiile de amatori, iar în loc de 2 reprize erau 3 sau 5 reprize. Aşa că pe lângă ceea ce ştiam despre tehnică, tactică, trebuia să stau foarte bine cu condiţia fizică, dacă voiam să stau în faţa luptătorilor profesionişti. Acest club profesionist din Braşov, era uneori gazda galelor profesioniste K1, alteori colabora la organizarea lor prin ţară. Pentru că eu prima dată în 2002 am refuzat să particip la galele K1 şi a fost cooptat un alt sportiv la categoria mică din România, sportiv care a devenit campionul României la profesionişti la categoria mică, promotorului respectiiv nu i-a plăcut ca să fie şi un alt luptător de categorie mică, mai ales că acel sportiv era favoritul lui, dar era într-un fel obligat ca să facă meciuri la galele profesioniste pentru sportivii clubului Fc Braşov. După 3 luni de antrenamente, urma să particip la prima gală profesionistă, care s-a organizat în Braşov. Eram înfometat de meciuri. Am avut un meci cu un sportiv din Iugoslavia. Pur şi simplu l-am devorat în ring, făcându-l KO în a treia repriză. Eram ca un leu înfometat care a evadat din cuşcă. În acelaşi timp, am avut o priză extraordinară la publicul din sală şi la telespectatori.Au scris foarte multe ziare despre mine şi despre rezultatele mele sportive internaţionale, de-a lungul anilor. Am luptat foarte mult în străinătate şi nu prea am avut ocazia să lupt în direct în faţa telespectatorilor din România. În sfârşit, am avut ocazia să lupt în faţa conaţionalilor mei. Am simţit că i-am făcut mândrii pe mulţi spectatori, arătând că nu degeaba s-a ridicat steagul României la multe competiţii internaţionale. În 2003 am participat la Campionatul Mondial de Unifight care s-a organizat în Muntenegru, în  oraşul Podgorita. Am avut trei meciuri pe care le-am terminat cu Knok Out şi astfel am ajuns în semifinală cu un rus. De obicei, când pierdeam în faţa uni sportiv şi credeam că era într-un fel favorizat, nu-i purtam pică, chiar din contră, îmi spuneam că eu sunt de vină dacă nu am câştigat, pentru că trebuia să-l înving în aşa mod, încât să nu existe nici o îndoială asupra acestui lucru. Dar în meciul acela, pur şi simplu aşa l-am bătut pe rusul acela, încât  abia se mai ţinea pe picioare şi pur şi simplu, pentru că era rus, la sfârşitul meciului, spre marea surprindere a tuturor sportivilor şi spectatorilor din sală, au ridicat mâna adversarului meu rus, declarându-l învingător.

Gombos  Attila

Multiplu Campion Naţional,

European şi Mondial în arte marţiale

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.