…continuare din numărul 8 al revistei „Sănătatea Contează”

O medalie pentru competiţia naţională a C.T.Jandarmi  mi-a fost atribuită mie, ajutându-mă să mă calific mai departe, în competiţia organizată de Ministerul de Interne, la nivel naţional, unde m-am calificat tot pe primul loc la categoria 63,5 kilograme, deşi greutatea mea atunci era de 54 de kilograme, fiind astfel în inferioritate de greutate cu 10 kilograme faţă de categoria la care am participat. Meciurile erau foarte grele şi-mi amintesc că între competiţii erau perioade foarte scurte de repaus, motiv pentru care am suferit un accident, lovind cu piciorul cotul adversarului, muşchiul suferind o leziune.  Doctorul mi-a spus să fac o pauză, să nu-mi folosesc piciorul lezat timp de minim 7 zile, dar pentru mine acest lucru era ceva imposibil având în vedere faptul că participam din nou la competiţie peste o săptamână. Am mers, cu această problemă mai departe, participând, câştigând şi devenind din nou campion.  Aici vreau să punctez un lucru : cât de importantă este atitudinea ta faţă de aceste accidente, dureri apărute, în timpul antrenamentelor sau în timpul luptelor, dureri  cu care trebuie să ştii să trăieşti, să te împrieteneşti şi să nu le laşi ca să te scoată din formă, continuând antrenamentele aşa cum poţi şi cu accidentări şi dureri. Ţin minte că odată am avut mâna stângă ruptă , îmi era umflată, mă durea,dar pur şi simplu ignoram această durere doar atât că exersam în acest timp doar tehnici de picioare. Când aveam accidentări la picioare, mergeam la antrenamente şi exersam tehnici pentru braţe. Revenind la perioada armatei, faptul că am câştigat medalii pentru C.T.J Mureş,  ne-a adus un beneficiu ajutându-ne în armată şi ţin să mulţumec pe această cale domnului Stelian Marius Bonteanu, pe vremea aceea comandantul jandarmeriei mobile din Târgu-Mureş, un domn care ştia să aprecieze sportivii şi punându-ne la dispoziţie chiar o sală de sport în incinta garnizoanei şi timp necesar pentru a ne pregati în continuare. În modul acesta, puteam să facem antrenamente înainte de masă, iar în momentul în care ceilalţi soldaţi mergeau la odihnă după masă sau seara, eu cu fratele meu şi câţiva colegi de armată, ne duceam a doua oară pe zi să ne pregătim în continuare. În modul acesta, antrenându-mă timp de un an de zile şi cu foarte multă muncă, mi-am luat revanşa faţă de constănţeanul care m-a învins în anul 1993, astfel încât, în 1994 am devenit din nou campion. Acest titlu mi-a dat şansa de a mă califica în lotul naţional, unde am acumulat foarte multă experienţă şi am avut parte de o pregătire foarte bună, deoarece mergeam în cantonamente de trei ori câte două săptămâni pe an şi am avut meciuri amicale cu luptători foarte buni, provenind din diferite stiluri şi astfel am participat la campionatul European din anul 1994, care a avut loc la München (GERMANIA).Aducând României o medalie de bronz. Am luptat cu un bulgar, pe care l-am învins greu, aflând într-un final că era un luptător foarte bun, cu multe victorii în spate.  Lotul naţional ne-a asigurat doar drumul şi cazarea, dar în ciuda faptului că nu aveam bani şi eram cu stomacul gol,(3-4 colegi de antrenament puneam câte o marcă şi aşa reuşeam să cumpărăm o pizza şi pe asta o împărţeam între noi – şi asta era raţia de zi la campionatul  European din München în 1994) luptam în continuare pentru un titlu cât mai bun şi un loc în lot. Fratele meu Csabi, ajungând deja pentru a doua oară campion european la categoria lui. La fiecare doi ani se organizează campionate mondiale de wu-shu şi tot aşa campionate europene. Acestea au loc alternativ, astfel încât anual eşti în concurs la una dintre aceste competiţii ,dar pentru a ajunge aici trebuie să te afli mereu pe podium.

(continuare în numărul 10 al revistei “Sănătatea Contează”)

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.