După 20 de ani – moștenirea lui Dolly

5 iulie 1996 – 14 februarie 2003. Atât a durat viața lui Dolly. Primul mamifer clonat. O simplă oaie care a schimbat profund viețile noastre și ne-a făcut să regândim însuși modul în care ne naștem, trăim, murim și ne ducem lupta cu bolile care uneori ne sunt povară greu de suportat. Totul a pornit de la ideea de a cerceta posibilitatea de utilizare a laptelui animal pentru o mulțime de lucruri, inclusiv obținerea de proteine pentru tratarea bolilor umane. Era, dacă vreți un scop comercial, dar interesul a fost trecut în plan secund de apariția a tot felul de chimicale sintetice, la prețuri minime. Cu toate acestea cercetările au continuat. Și așa a apărut Dolly. Creată prin februarie 1996, într-un mic laborator al Institutului Roslin de lângă Edinburgh. „Tatăl” ei a fost embriologul Ian Wilmut (IW). Dar, de ce o oaie?
Începutul
IW: Vitele sunt indefinibil de scumpe și au un lung interval al generațiilor. Oile sunt mai ieftine, se lucrează mai ușor cu ele. Și le cunoaștem bine biologia reproductivă.
Tehnica folosită a fost transferul nuclear. Adică … Bill Ritchie, embriolog: …se ia un ovul nefertilizat și se îndepărtează cromozomii. Apoi iei o celulă completă care conține cromozomi masculini și feminini… Faci ca celula aceasta să fuzioneze cu ovulul, începe dezvoltarea, apoi o transferi unei mame-surogat…
John Bracken, cercetător zootehnician: Totul a decurs absolut normal, fără nici un fel de complicații. Am obținut un miel perfect viabil. S-a ridicat rapid în picioare, cam într-o jumătate de oră, semn că totul era normal.
Alan Colman (atunci Director de Cercetare, PPL Therapeutics): Atunci când ești implicat într-un proiect, ai ceea ce consideri a fi motive științifice bune pentru a-l duce la capăt. Tot ce am făcut a fost susținut de comitetul de etică. Ne-am confruntat cu tot felul de griji pentru sănătatea ei… Nu o făceam ca un preludiu la clonarea de oameni.
Harry Griffin, Director științific, Roslin: Acesta a fost un punct cu care am fost mereu presați de cei din mass-media. Ne acuzau că am ținut secretă nașterea lui Dolly pentru că priveam spre clonarea umană. Noi ne-am pecizat foarte clar poziția: (acest lucru) era neetic și nesigur… Dădea foarte bine în video și toți puteau vedea că este un animal perfect normal. Era foarte accesibilă și fotogenică și astfel a devenit cea mai celebră oaie din lume… În unele fotografii arată ca și cum ea intervieva presa.
JB: Dincolo de mass-media și de camerele TV noi am încercat să o tratăm ca pe orice oaie, nu ca pe celebritatea care efectiv devenise…
Cum s-a procedat
Îngrijorată de impactul etic al anunțului, echipa lui IW a angajat o firmă de PR pentru a transmite mesajul clar: clonarea lui Dolly se făcuse în scopuri pur comerciale – producerea de farmaceutice din lapte animal, la un cost sensibil inferior celorlalte metode comerciale. Clonarea reproductivă umană nu se afla printre scopurile cercetării lor.
În articolul din revista Nature nici nu s-au folosit cuvintele clonă și clonare, ci termenul tehnic de SCNT – transferul nuclear de celule somatice. Atacurile violente și acuzațiile de violare a principiilor etice nu au putut fi evitate.
S-a vorbit despre riscul mare de probleme grave de sănătate pentru clone, despre ajungerea la copii proiectați în laborator și mai ales despre „joaca de-a Dumnezeu”. După un sondaj Gallup (1998), o majoritate zdrobitoare condamna clonarea umană. Se spune chiar că aceasta a fost cauza care l-a împiedicat pe Ian Wilmut să ia Premiul Nobel…
Finalul
Dolly a trăit șase ani și jumătate. Oile trăiesc tipic 11-12 ani. A și născut, dar în 2003 a dezvoltat o boală de plămâni cronică și contagioasă cunoscută încă din 1865, tipică oilor – jaagsiekte („alungă boala” în afrikaans).
Se mai numește adenocarcinom ovin. La radio-grafie medicii au fost uluiți de dimensiunile tumorei. Cât să lupți și cum pentru a o face să-și revină? Unii au spus că boala apăruse atât de devreme pentru că era un animal clonat. Wilmut spune că nu are nici o legătură. Văzând cât de cumplit suferă, echipa s-a gândit să o cruțe. A fost eutanasiată. Era 14 februarie. Valentine’s Day.
Dolly era profund iubită de toată lumea. Dar… sunt lucruri în fața cărora nici măcar iubirea nu are putere.
Astăzi…
În laboratoare, Dolly a semnat preludiul repro-gramării celulelor vii până la stadii pre-embrionare care să permită tratarea bolilor umane.
Clonarea animalelor se mai practică, dar limitat. UE a votat în 2015 interzicerea clonării animalelor pentru hrană. Iar cea umană este considerată fără beneficii știin-țifice și cu un nivel inacceptabil de risc. Ian Wilmut însuși, deși vorbește de fezabilitatea clonării umane, o consideră nerecomandabilă. Amintindu-și de chinurile lui Dolly el a spus: „A fost suficient de dureros să vezi asta la un animal… Nu aș vrea să fiu cel care, față în față cu un copil clonat să trebuiască să-i spună „îmi pare rău’.”
***
Cum spune Ian Wilmut, nașterea lui Dolly a făcut ca un mare număr de biologi să gândească altfel decât până atunci. Clonarea unui mamifer sfidase dogma vremii. Și umpluse lumea cu predicții, printre care unele extravagante și, uneori înfricoșătoare. De la posibilittea prevenirii îmbolnăvirii până la clonarea umană și …„renașterea” copiilor pierduți. Ca să nu mai vorbim de „dez-extincție” – readucerea la viață a unor specii dispărute. Mamutul cu blană, Panda uriași, chiar și dinozauri și Neanderthali… Impactul asupra științei a depășit însă toate așteptările. Este vorba în primul rând de tehnicile de clonare care pot produce celule stem, fără a mai fi nevoie de recoltarea de noi embrioni. Tehnica folosită la crearea lui Dolly. SNCT, termenul tehnic, nu mai are însă pentru publicul larg nici o rezonanță. Ca orice mare artistă a unui anumit moment, Dolly părăsește scena. Și-a făcut datoria. Ne mai amintim de ea doar la ocazii aniversare…

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu
Fizician