Geniul nu este (totuși) de ajuns!

Din când în când ne întrebăm ce este succesul. Cu admirație poate, cu speranță sau, de ce nu, cu invidie. Oricum, nu o dată și pentru multă lume, noțiunea de succes este asociată cu cea de „geniu”. De curând, în Statele Unite, au fost publicate rezultatele unui studiu cu totul extraordinar: SMPY – Studiul copiilor cu abilități precoce în matematică. Una dintre principalele concluzii, evident interesantă și pentru învățământul nostru, mai ales cel pre-universitar, se poate formula foarte simplu: toți copiii, inclusiv cei cu un IQ la nivelul unui geniu, au nevoie de un profesor care să-i ajute pentru a ajunge să-și folosească întregul potențial.

Început acum 45 de ani, în 1971, SMPY a urmărit 5 000 dintre cei mai inteligenți copii ai SUA, de la cei situați între primii 1% și, mergînd în sus, până la topul copiilor din zona 0.1% și chiar 0.01%! Este studiul pe cea mai mare perioadă de timp din istorie! Inițiat de celebra Universitate Johns Hopkins, scopul studiului a fost o mai bună înțelegere a nevoilor uneori cu totul speciale ale tinerilor cu capacități intelectuale precoce și cauzele care determină traiectoriile de multe ori contrastante al dezvoltării pe care o au de-a lungul vieții lor. În timp ce sistemul de educație (cel american, dar ar fi interesant să-l comparăm cu ceea ce se întâmplă la noi) este prioritar destinat ridicării copiilor cu rezultate sub medie, o poziție foarte fermă în ceea ce privește copiii supradotați este luată de Jonathan Wai, psiholog la „Talent Identification Program”, Duke Univer-sity: “Fie că ne place sau nu, acești oameni sunt cei care controlează efectiv societatea noastră … copiii pe care testele îi așează în topul 1% se îndreaptă în mod natural spre grupul oamenilor de știință și profesorilor universitari eminenți, spre topul 500 al executivilor marilor companii de afaceri, devin judecători federali, senatori, miliardari.”

Proiectul a scos însă în evidență și alte aspecte, unele îngrijorătoare – profesorii copiilor care manifestă de mici dispoziție pentru științe sau matematică nu primesc tot ajutorul de care au nevoie. Considerând că aceștia vor obține „de la sine” nota 10 la ceea ce fac, ei își canalizează atenția asupra copiilor cu performanțe mai slabe. Rezul-tatul: în loc să ajungă să aibă un rol decisiv în descoperiri medicale, de ex., sau în marea politică internațională, aceștia ajung să ocupe posturi în care …se pierd. Până la urmă, nimeni nu reuștește pe deplin fără a fi îndrumat de un profesor, de un mentor. A „arde etapele”, adică a sări de ex. direct la Universitate se dovedește mai puțin util decât a urma școala pas cu pas – cei care aleg această cale au o șansă cu 60% mai mare de a-și lua doctoratul și de a câștiga brevete de invenție!

Există însă și o parte bună a acestei constatări, pentru părinții care constată o dotare specială a copilului lor: ei ar trebui să își „alimenteze” copilul cu sarcini din ce în ce mai grele, să-i urmărească și să le identifice limitele și să aibă grijă să le asigure cât se poate de des o stimulare intelectuală. Profesorii și părinții, se remarcă în studiu, sunt cei care îi pot ajuta cel mai eficient pe tinerii cu super-performanțe prin identificarea genului de inteligență pe care aceștia o manifestă. Modul cel mai bun în care aceștia judecă o problemă poate fi determinant în cariera spre care se vor îndrepta. Modul în care părinții și profesorii aleg să stimuleze, să-i provoace pe tineri în a-și dezvolta per-manent capacitățile lor are o importanță secundară – cel mai important este să continue să o facă! În fond, de ei va depinde, poate, la un moment dat, viitorul lumii!

* **
Sunt interesante comentariile la acest articol. Unii spun că (totuși) suntem toți egali, alții că atunci când luăm în discuție capacitatea noastră de a face anumite lucruri, pur și simplu „egalitatea” aceasta dispare. Iar aceste abilități, inclusiv inteligența, ar fi educate, antrenate și nu (total) înnăscute, adăugând: „nu ai profesori mari, nu ajungi la IQ-urile geniilor”. În schimb un alt cititor suferă de faptul că după un bacalaureat strălucit în ceea ce se numește STEM (știință-tehnologie-inginerie-matematică) a constatat că nu se împacă nici cu sistemul de selecție pentru calificarea în topurile lumii academice, nici cu „vânătoarea de job-uri”. În fine, un cititor care este și fost profesor afirmă cu fermitate: „Am considerat totdeauna că ar trebui să punem la dispo-ziție resurse cu mult mai multe și mai importante pentru cei mai buni, pentru că ei sunt cei ce vor fi viitorii lideri în toate domeniile.” Și ceilalți? Liderii, mai ales cei de mâine, sunt esențiali, dar totuși ei sunt cei mai puțini. Iar ca ei să fie și eficienți, cred că la fel de importantă este ca-litatea întregii societăți. Fără un nivel mediu de educație, marile performanțe nu pot rezista. Pot fi ale unui număr – mai mare sau mai mic- de indivizi, dar nu pentru a asigura sănătatea unei întregi societăți.
Iar eu încă mă încăpățânez să cred că aceasta contează…

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu
Fizician

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.