…continuare din numărul 7 al revistei „Sănătatea Contează”

După ce în Decembrie 1991 am câştigat prima Cupă a României, am luat mult mai în serios  antrenamentele şi am început să mă antrenez cu o şi mai mare ambiţie. Îmi amintesc că antrenamentele au fost atât de serioase, încât chiar şi de crăciun am continuat şi foarte, foarte rar  ne-am permis câte o pauză. Atunci când ne dădeam seama că se impunea o pauză , după antrenamente, ne relaxam jucând fotbal în aşa fel încât doar anumite grupe de muşchi erau solicitate – astfel incât ne relaxam trenul superior pe care la antrenament îl forţam.

În acest mod ne relaxam şi psihic şi ne dădeam seama cât de impotantă este relaxarea şi pauza. Pe cât de solicitant este fotbalul, pot spune că au fost la antrenamentele noastre fotbalişti, care după un minut de luptă imaginară cu sacul, erau extrem de extenuaţi, iar noi cei de la wushu, puteam să alergăm şi să jucăm fotbal pe terenul mare de 100×50 de metri timp de 90 de minute, fără să obosim prea tare.

Antrenorul nostru de pe vremea aceea, Dl. Horváth Attila, a gândit tacticile de pregătire în funcţie de competiţiile care urmau, concepând programe specifice lunare, trimestriale şi chiar anuale .

 În 1992, cu antrenamente mai multe, am atins din nou performanţa mult visată şi am devenit din nou campion naţional, bucurându-mă de tot mai multe aprecieriÎn acelaşi an, am câştigat şi o competiţie de  free fight (competiţie unde puteau să participe şi sportivi din alte stiluri de luptă) care a fost organizată în Tg.- Mureş, unde am participat la o categorie de greutate mai mare decât în cea în care  obişnuiam să lupt- competiţie unde am observat că una dintre tehnicile de luptă pe care le-am exersat mult, a început să dea roade. În modul acesta am câştigat toate meciurile prin KO la competiţia respectivă. În 1993 împreună cu antrenorul meu, am decis ca să urc de la categoria de 52 de kg şi să lupt la categoria de 60 de kg, ca să am adversari mai grei şi pentru faptul că la categoia de 56 de kilograme, ca şi oponent aş fi avut un sportiv din Bucureşti, pe care încă nu puteam să-l înving la vremea respectivă. Astfel, la categoria de 60 de kilograme, am luat locul 3, fiind învins de un constănţean. De obicei înfrângerile demoralizează, însă pentru mine acest lucru era un “rău necesar”, care m-a determinat să am o “ambiţie de leu” având ca şi scop, în continuare, să câşţig cât mai multe titluri şi să-mi iau revanşa faţă de acest luptător,iar în acest mod să recâştig titlul de campion naţional. Tot în anul 1993, am fost înrolat în armată împreună cu fratele meu geamăn, Levente,la Jandarmeria Română, iar motivul pentru care am ajuns să efectuez stagiul militar la jandarmerie, era sportul pe care eu îl practicam. Pe tot parcursul stagiului militar, ne antrenam cu sergenţi care erau plătiţi, dar după masă ne lăsau să participăm la propriile antrenamente. Din punct de vedere competiţional,am avut o perioadă norocoasă, deoarece Ministerul de Interne a organizat un campionat naţional de kikboxing.  De îndată ce m-am înrolat, am participat la un concurs naţional desfăşurat între toate Comandamentele  trupelor de Jandarmi, reprezentând jandarmeria din Târgu-Mureş. Vreau să menţionez că şi cei doi fraţi ai mei, Levente şi Csaba, au participat la competiţie şi împreună cu ei, am reuşit să câştigăm 3 medalii de aur.

(continuare în numărul 9 al revistei “Sănătatea Contează”)

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.