…continuare din numărul 5 al revistei „Sănătatea Contează”

Pe acea vreme nu am avut preocupările unui copil din ziua de azi. Mă refer aici la calculator, internet… Alegeam deseori să jucăm “ascunsa” sau să jucăm fotbal. În vacanţă, era o lege internă la noi în familie şi toţi mergeam “la ţară” unde , în mod obligatoriu, trebuia să muncim, să dăm o mână de ajutor, la munca câmpului. Consider că această lecţie de muncă şi educaţie la care am participat în copilărie, a fost benefică. Ne-a pregătit şi întărit pentru ziua de azi şi am învăţat că singurul lucru pe care te poti baza în viaţă, este propria ta persoană şi capacităţile tale. Succesul în viaţă se poate obţine doar prin muncă şi doar cu propriile tale mâini. Pe la vârsta de 7 ani, părinţii noştri, ne-au îndrumat spre sport. Datorită faptului că tata a practicat judo, ne-a înscris pe toţi trei fraţii la un club sportiv, cu profil de judo, numit  “SĂNĂTATEA” avându-l ca antrenor pe dl. Mureşan Călin, acest pas fiind piatra de temelie a carierei noastre sportive. Fiind mai slăbuţ şi neavând adversari la categoria mea, am observat că era foarte greu să dau rezultate la judo, fiind nevoit tot timpul să lupt cu adversari mai mari în greutate. După câţiva ani de judo, fratele meu mai mare, Csaba, împreuna cu un prieten, au început să practice arte marţiale. Pe vremea aceea era foarte greu. Nivelul de lucru era foarte scăzut. Cu greu găseau o carte de unde să înveţe tehnici de luptă şi apărare, să se inspire. Sistemul comunist cenzura total practica artelor marţiale, iar ei erau nevoiţi să se antreneze prin păduri, garaje şi apartamente, pentru a putea practica acest sport. Ulterior am abandonat judo-ul şi am început să mă axez pe mai multe ramuri sportive, în încercarea de a-mi găsi vocaţia. Box, atletism, ciclism, înnot. Dar ori de câte ori am intrat într-o sală de sport, am avut eşecuri, sau pur şi simplu nu mă acceptau pentru că eram prea mic, prea slab. Îmi aduc aminte că la primul antrenament de ciclism, am fost dus acasă cu bicicleta pentru că nu mai eram în stare să merg pe picioarele mele. La box, a fost la fel, după câteva antrenamente am luat o bătaie, zdravănă, de la un alt copil şi de atunci nu am mai continuat. Cu atletismul şi cu fotbalul am avut aceeaşi soartă. Am fost dat afară! După trei ani de judo, Levente, a început să practice fotbalul. Eu, urmărid activitatea de sportiv a lui Csaba, după ce a început artele marţiale, am fost captivat de acestea. Fiind un sport extrem de greu, frumos, şi la fel de serios ca şi judo-ul. În acel moment m-am decis să urmez şi eu calea artelor marţiale, urmând paşii neteziţi de Csaba. Astfel, în luna iulie 1991, a început cariera mea în artele marţiale. Având destul de mult timp petrecut în sala de sport, am ajuns să observ pe organismul meu cât de uşor mă simt, cât de sănătos mă simt, chiar dacă eram un copil mai firav, mai slăbuţ, iar de fiecare dată când aveam mâna ruptă sau vreo rană sau o boală a copilăriei, sistemul imunitar de apărare a organismului intervenea şi aveam parte de o recuperare-respectiv vindecare, rapidă. În anii ce au urmat, acest lucru a fost observat şi de dl.Dr. Rus Octav – medic ortoped, care se ocupa de mine şi mă ajuta la recuperare după ce în urma vreunui meci, eram accidentat mai serios.

(continuare în numărul 7 al revistei “Sănătatea Contează”)

Gombos  Attila,

Multiplu Campion Naţional, European şi Mondial în arte marţiale

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.