NDE – Dincolo de ultima frontieră (2)

… Problema experienței în vecinătatea morții este o problemă pe care în spital, ca anestezist, o întâlnești tu de foarte multe ori, ca observator care vezi comportamentul bolnavilor care sunt în preajma morții (…) Cum trăiește pacientul, bolnavul, situația respectivă, e cu totul altceva. Toate acestea pot să vi le descriu eu … pentru că am trecut printr-un astfel de eveniment.

Aceste cuvinte ale Dr. George Litarczek, nume emblematic al medicinii românești, deschid relatarea unei copleșitoare experiențe prin care a trecut el însuși. După știrea mea este pentru prima oară când un mare și adevărat om de știință și medic acceptă să vorbească public despre ceea ce numim o NDE. Textul care urmează, la persoana întâi, conține fragmente din emisiunea radio (București FM, iulie 2012) în care l-am avut invitat. Am păstrat alte fragmente și câteva comentarii din partea mea pentru ultima parte a acestui articol.

George Litarczek: ”Prima fază, pe care am străbătut-o și eu, este extracorporalizarea. Adică ai senzația că eul tău se desprinde din trup și se înalță. Și practic ai o viziune asupra propriului tău corp și a ambianței în care el se găsește, ca și cum ai fi o persoană străină care se uită și își vede propriul corp din afară. Asta e o experiență pe care nu poți să o ai câtă vreme ești viu și funcționezi normal. Să te uiți la tine din afara ta. Nu te poți uita la tine decât dacă te uiți în oglindă. Este singura modalitate de a te vedea pe tine cum arăți. Dar ca să te simți urcat pe tavanul unei săli de operații, să te vezi pe tine și să vezi în jurul tău persoane care activează să te reanimeze și la urmă, când te trezești, să le povestești ce-au făcut și ei să recunoască că asta era situația, că asta era configurația și că asta făceau (este altceva) …

Pentru mine pot să vă spun următorul lucru: eu știam că eram pe masa de operație, că am fost adus cu hemoragie de peste 3 litri, post operatorie, dar la o săptămână după operație, și m-am plâns de frig. Mi s-au pus niște baloane de plastic calde pe mine, și în momentul când mi s-au pus baloanele de plastic știu ce s-a întâmplat. S-a produs vasodilatație periferică, cu sânge puțin în circulație (și) tensiunea s-a prăbușit. Ea s-a prăbușit și eu am început să văd sala de operație de sus. Și l-am văzut pe colegul, elevul și profesorul Tulbure, care era mâna mea dreaptă și făcea ceva. Făcea ceva și la un moment dat am revenit din tavan, am căzut pe masa de operație și când m-am uitat sus am văzut lampa scialitică.

Deci o secvență: viu, în sală, mă sui pe masă, mi se pun pernele calde, mă trezesc dintr-odată plecat din mine, să zic așa, văd ambianța și după aia mă prăbușesc din nou pe masa de operație și când mă uit în sus văd lampa scialitică. E ca și cum eul meu și-ar fi părăsit corpul și (apoi) s-ar fi introdus în corp. Când a părăsit corpul își vedea corpul din afară, când s-a reintrodus în corp vedea lampa scialitică.

Dacă ar fi fost indiferent ce, (dar) ținând doar de funcționalitatea cerebrală, creierul n-ar fi putut opera cu imagini pe care nu le avea. Pentru că nicăieri în creierul meu nu era imaginea sălii de operație cu ambianța respectivă, cu persoanele respective din mediu, mai ales că sala… nu fusesem în ea niciodată. Era o sală reamenajată, nouă, în Fundeni… Toată ambianța îmi era necunoscută și eu le-am descris-o pe urmă văzută de sus. Deci am trăit partea asta.

…După extracorporalizare, urmează partea a doua, cu tunelul. N-am ajuns în tunel, nu pot să spun nimic … Sigur că tunelul … și lumina de la capătul tunelului pe care se spune că o văd unii, e o problemă care și ea este discutabilă … partea cu tunelul se poate induce cu halucinogene, se poate induce cu o serie întreagă de farmacologice, dar când ea urmează, într-o secvență, unei extracorporalizări, nu mai poți să (o) interpretezi ca atare … Pentru că extracorporalizarea, după mine, exclude o halucinație. Pentru că haluci

nezi cu imagini de memorie. Cu sunete din memoria ta. Deci faci operații false cu noțiuni existente în memorie. Dar ca să-ți apară în memorie niște elemente noi, recepționate după ce niște evenimente s-au produs în corpul tău, adică hipotensiunea și hipo-perfuzia cerebrală, asta o consider o treabă care ține, zic eu, de transcendent … Adică trebuie să accept că „cineva” a ieșit din mine și a intrat în mine. Cine e cineva-ul ăsta? Sigur, poți să presupui că este … sufletul tău care a ieșit, dar care are capacitatea să recepționeze și să memoreze. Și să se întoarcă în tine cu ce a recepționat și cu ce a memorat. … Și atunci o astfel de experiență devine un argument. Pentru existența transcendentului. Și a sufletului. Și pentru dualitatea ființei umane ca fiind compusă din trup și suflet. Sufletul fiind de natură transcendentă, că asta a făcut Dumnezeu când l-a făcut pe om din lut și a suflat. Și i-a dat duh, și i-a dat viață. Deci viața lui provine din duh … Sigur că viața, din punct de vedere material, se explică prin sine, printr-o serie de mecanisme biochimice, care se desfășoară după un anumit plan și care se cheamă că produc celula vie și organismele vii. Dar o trăire ca aceasta îți pune în discuție problema existenței doar a părții materiale și te face -chiar foarte științific să fii- … să te gândești că mai există și ceva nematerial în tine … Și sigur că a accepta sau a nu accepta … am vorbit cu colegi, cu un foarte bun prieten al meu, un chirurg din Fundeni (nu vreau să-i spun numele), a râs de mine: „hee, ești un prost. Astea-s halucinații, creierul hipoxic care halucinează” … I-am povestit tot ce-am povestit înainte. Și zice: „A, nu se poate!” Pur și simplu nega o experiență trăită de altcineva. Ei, asta-i treabă de liber arbitru. El o neagă, eu am trăit-o. Și în fața acestei dileme nu știi ce atitudine pot să ia alții. Experiența ta personală e experiența ta personală. Și numai tu poți s-o interpretezi. Dar ca mine nu sunt numai eu. Sunt statistici în reviste de peste o mie de cazuri studiate. Oameni care reproduc aceste stări până aproape de terminarea tunelului – apariția luminii. Deci întorși din drumul aproape final, de neîntors, al călătoriei. Să fie astea oare semne ale transcendentului transmise oamenilor prin diverși indivizi? Că totuși iată-mă, sunt aici, cu toate că nu mă puteți imagina, nu puteți avea nici o idee despre mine. Pentru că eu sunt din altă lume. Acest „din altă lume” își trimite poate un mesaj, din când în când, prin experienție ale unor trăiri ca ale mele…”

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu, fizician

27 comments
  1. Your style is very unique compared to other folks I have read stuff from.

    I appreciate you for posting when you have the opportunity,
    Guess I’ll just bookmark this page.

  2. Hmm is anyone else experiencing problems with the
    pictures on this blog loading? I’m trying to find
    out if its a problem on my end or if it’s the blog. Any feed-back would be greatly appreciated.

  3. I’m more than happy to uncover this page. I need to to thank
    you for your time for this wonderful read!! I definitely enjoyed every part of it and I have
    you bookmarked to see new things in your website.

  4. I was suggested this website by my cousin. I’m not sure whether this post is written by him as nobody else know such detailed about my problem.
    You’re incredible! Thanks!

  5. 510667 615252As I internet internet site possessor I believe the content matter here is rattling magnificent , appreciate it for your hard work. You need to keep it up forever! Finest of luck. 690271

  6. I was suggested this website by my cousin. I’m
    not sure whether this post is written by him as
    no one else know such detailed about my problem. You’re incredible!
    Thanks! ps4 games allenferguson ps4 games

  7. It is the best time to make some plans for the future
    and it is time to be happy. I have read this
    post and if I could I wish to suggest you some interesting things or
    suggestions. Perhaps you can write next articles referring to
    this article. I wish to read more things about it! ps4 games allenferguson ps4 games

  8. Hello! I just wanted to ask if you ever have any problems with hackers?
    My last blog (wordpress) was hacked and I ended up losing several weeks
    of hard work due to no data backup. Do you have any methods to stop hackers?

  9. This is really fascinating, You are an overly professional blogger.
    I’ve joined your rss feed and sit up for looking for extra
    of your great post. Additionally, I have shared your web site
    in my social networks

  10. 900072 407993Excellent weblog here! Also your web site loads up really rapidly! What host are you utilizing? Can I get your affiliate link to your host? I wish my website loaded up as quick as yours lol xrumer 739131

  11. 423775 642508This design is incredible! You undoubtedly know how to maintain a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (properly, almostHaHa!) Amazing job. I really loved what you had to say, and far more than that, how you presented it. Too cool! 784242

  12. each time i used to read smaller articles that also
    clear their motive, and that is also happening with this article which I am reading
    at this place. asmr 0mniartist

  13. Please let me know if you’re looking for a article author for
    your weblog. You have some really good articles and I feel I would be a good asset.
    If you ever want to take some of the load off, I’d really like
    to write some content for your blog in exchange for a link back to mine.
    Please blast me an e-mail if interested. Many thanks!
    asmr 0mniartist

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.