Olimpicii anului 2056

Olimpiada 2016 este în plină desfășurare și, ca de obicei, primul lucru despre care se vorbește sunt recordurile. Așa că, rămânând în acest spirit, pe site-ul newatlas.com veți găsi o discuție care pornește de la întrebarea „Cum vor arăta Jocurile Olimpice din 2056?” Simple fantezii? Deloc. Pentru că avem încă de pe acum elemente pentru a ne imagina cum vor arăta lucrurile peste 40 de ani. În acel an, ceea ce numim astăzi Inteligență Artificială, va împlini un secol. Și dacă îi alăturăm celelalte trei domenii-etalon ale cercetării actuale, genetica, fizica, neuroștiințele, chiar ne putem imagina un salt în timp până în 2056…

Super sportivi înnăscuți sau …fabricați?
Destul de amuzant, discuția pornește de la un principiu fundamental al olimpismului: fair play-ul. Foarte bine, se va zice, dar de ce atunci să accept avantajul genetic cu care vine pe lume un viitor medaliat cu aur? Și aici se găsește justificarea recurgerii la supertehnicile genetice de care deja dispunem pentru a „corecta” avantajul. Dacă avem și știm cum să folosim editarea genetică (CRISPR), cine ne poate opri?

Este adevărat că justificarea inițială era inter-venția asupra ADN-ului pentru a scăpa de „porțiunile” responsabile pentru o serie de boli teribile. Și dacă tot am ajuns să știu cum se procedează și văd cum progresează, de ce să nu o folosesc pentru a altera genomul unei persoane în viață sau pe cel al unui viitor copil și să „obțin” un individ ideal pentru sport? Poate chiar, de ce nu, să proiectăm copii pentru a ajunge… campioni olimpici permanenți?
Prostetice, Bionică și AR – Realitate aug-mentată
Jocuri Olimpice vs. Jocuri Paralimpice. Cine le va mai putea deosebi atunci când prosteticele și bionica vor deveni „bun global”? Precedentul deja există – invalidul cu picioare prostetice Oscar Pistorius acceptat să concureze la Olimpiada din 2012 alături de atleți „normali”. Și mai avem încă: de la lentile și mâini bionice la inimi care nu obosesc niciodată sau în care o așa numită unitate bionică asigură un flux sangvin contant. De ce să nu ne imaginăm primele JO High Tech, de vreme ce chiar în acest an olimpic, 2016, celebrul Institut pentru Tehnologie, ETH Zürich organizează prima olimpiadă pentru Cyborgi? Sigur, acest Cybathlon declară că urmărește să dea unor invalizi posibilitatea de a concura la aceeași parametri cu oamenii normali și poate chiar mai mult. Un preludiu la debutul erei primilor atleți bionici…

Informația în timp real este importantă peste tot, dar în cazul sportului de performanță ea este de-a dreptul vitală – pentru sportivi dar și mai mult pentru antrenori.. Pentru că aici lucrurile se consumă cu extremă viteză. Feedback-ul este esențial pentru corectarea din mers a evoluției sportivului, iar antrenorul este esențial și el pentru a-ți spune cum să utilizezi „semnale medicale” pentru a atinge, artificial totuși, performanțele dorite. Și să nu uităm AR – realitatea augmentată (su-plimentarea mediului real al vieții noastre cu semnale senzoriale -audio, video, grafice, date GPS- generate de computer). Gândiți-vă numai la ochelari speciali care să-ți permită să controlezi traseul unei săgeți sau al unui glonț…

Neurostimulare și Singularitate
Sunt sportivi care anul acesta, la Rio, se an-trenează prin neurostimulare. Neuropriming este un termen (relativ) nou, care se referă la folosirea unor pulsuri de energie pentru creșterea excitabilității neuronilor motori (cu semnale transmise direct mușchilor) dar și cu o abilitate crescută de a achiziționa noi disponibilități (amintiți-vă de Matrix!) Și aceasta nu va însemna practic nimic față de stimularea directă a creierului sau acționarea directă a mușchilor prin semnale electrice! Să începem să ne obișnuim cu „atleți cu autopiloți”, autopilotul având deja în memoria sa mișcările de rutină din gimnastică, sărituri, înot sau, de ex., mișcarea ideală cu crosa de golf…

Și, încă un pas, punctul de răscruce despre care se vorbește încă din 1993: Singularitatea Tehnologică. „Punctul” în istoria omenirii când inteligența mașinilor pe care le construim noi va depăși inteligența umană. Având în vedere că Ray Kurzweil, marele popularizator al Singularității, fixează acest moment în anul 2045 iar alții sunt din ce în ce mai curajoși și ajung deja pe la 2040, avem toate motivele să o discutăm. Dar după ce „am atins” Singularitatea? Creierul uman crează o mașină mai inteligentă decât el, care crează o alta mai inteligentă decât ea etc., etc… Până când vom fi înconjurați de din ce în ce mai multe superinteligențe arti-ficiale.

Și noi, astăzi, ce să așteptăm? Să ne lăsăm conduși dincolo de limitele imaginației noastre actuale? Să ne vedem printre transhumaniști, generațiile postumane, în care totul, de la experiențe (și deprinderi) până la conștiență, tot ce înseamnă capacități fizice și mentale ale oamenilor care (încă) suntem vor fi transferate (transplantate, dacă vreți) în supercomputere care, evident, vor primi și ele o „asemănare” umană? Ei bine, dar „atunci”, când „chestii” cum ar fi imaginea unor sisteme cuantice, a spațiilor multidimensionale, a unor amintiri neafectate cu nimic de trecerea timpului, „atunci” deci, pentru cine să mai faci Olimpiade?

***
Pe timpul vechilor Olimpiade -cele originale!- se opreau războaiele ca să nu fie tulburate concursurile. Pierre de Coubertin, cel care a reînviat ideea de Olimpiadă spunea că la Jocurile Olimpice nu mergi să câștigi, mergi să participi. Și parcă nu pot să nu mă întreb, în condițiile de astăzi, când evoluția, expansiunea, tehnologiei nu este doar extrem de rapidă, este accelerată (ca cea a Universului însuși!), cât vor mai rezista aceste principii care au fost fără îndoială mari momente de curățenie ale istoriei? Vor fi bine înțeles noi principii pentru noi superspectacole sportive. Dar vor fi …altceva. Nu Olimpiadele pe care încă le mai aplaudăm.

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu
Fizician

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.