Sfârșitul nu-i aici…

Rezultate provocatoare ale unei echipe internaționale de cercetători, publicate recent în „Royal Society Publications-Open Biology”, vorbesc despre dovezi surprinzătoare că viața continuă într-un organism chiar și după declararea morții acestuia! În acest articol, Peter Noble, microbiolog, și echipa sa au reușit să demonstreze că celulele își continuă repararea și întreținerea. Pentru o zi sau chiar două. Ciclul genetic transcripție-traducere-expresie pe parcursul căruia se „fabrică” proteinele și alte molecule funcționează. În unele cazuri cu multe produse, în altele cu mai puține.

Cum spune Noble, cercetările au pornit de la ideea că nu există nici un element care să sugereze că transcripția genică s-ar opri abrupt la doar câteva secunde sau minute: „Moartea este un fenomen care se desfășoară în timp”, și de aceea cercetările s-au focalizat asupra perioadei post-mortem. Și aici au descoperit că … „decuplarea” se instalează treptat, pas cu pas. Un proces care, precizează autorii, nu este aleatoriu, chiar dacă nu știu încă să definească, să explice, pașii aceștia despre care vorbesc.

În abstractul articolului se spune direct: „În viață, rețelele genetice și epigenetice (modificări care se transmit descendenților dar nu se „înscriu” în ADN) coordonează precis expresia genelor – dar în moarte nu se cunoaște dacă expresia genelor se oprește brusc sau treptat sau dacă sunt implicate gene și trasee genetice specifice.

Studiile au identificat transcripțiile mARN (acidul ribonucleic mesager) care în mod evident cresc în abundență după moarte, evaluând funcțiile lor și comparând profilurile abundenței lor la două specii, șoareci și zebră. (Ceea ce s-a găsit a fost că) profilurile transcripțiilor mARN pentru1063 gene au devenit semnificativ mai abundente după moartea animalelor adulte sănătoase de-a lungul unor intervale de timp de 96 de ore post-mortem. (…) În timp ce unele au crescut în prima jumătate de oră post-mortem, altele au crescut însă doar după 24 și 48 de ore post-mortem …”

Transcripția genică –primul pas în expresia genelor, când un segment de ADN este copiat în ARN- asociată cu aspecte cum ar fi stresul, imunitatea, inflamarea, și alți factori, au crescut după moarte. Și aceasta se poate întâmpla ore sau chiar zile după ce s-a instalat moartea întregului organism. Extrem de interesant, transcripția genică legată de dezvoltarea embrionară a crescut și ea. Ca și cum întregul organism s-ar… întoarce în timp, prezentând caracteristici celulare tipice dezvoltării speciilor umane de la începuturile evoluției umane.

Spune Peter Noble: „Nu toate celulele <mor> odată cu organismul.” Cum în avion ne punem computerele în „flight mode”, organismul intră într-un „life mode”. Celulele stem în primul rând, dar și altele, luptă pentru viața lor și după moartea sa. De ce o fac? Nu știm. Nu încă. Ar fi important să știm?
Da, pentru că activitatea care continuă în această „zona corpusculară” dintre moartea anunțată și finalul total, ar putea explica de exemplu riscul apariției cancerului în urma transplantului unui organ. Și, cu siguranță multe altele.

Și încă ceva: Ashim Malhotra, Universitate Oregon, speră că experimentele vor continua și se întreabă dacă nu vom putea ajunge chiar la… a pune „moartea on hold”, în așteptare, cum facem când vorbim cu doi oameni odată la telefon.

Iar Peter Noble caută să înțeleagă colapsul (moar-tea) unui organism viu comparând ceea ce se întâmplă cu prăbușirea clădirilor (Turnurile Gemene, de ex.): „Aceasta ne poate da o idee despre cum susține fundația clădirea, oferindu-ne un pattern similar cu cel pe care îl întâlnim la încetarea funcționării unui organism viu.”

Oprirea inimii semnalează sfârșitul. Dar lucrurile par puțin mai complicate. Cum spune Mark Stewart, unul dintre cei peste 100 de cititori care comentează articolul, după oprirea inimii corpul intră „într-o stare de animație suspendată. Iar noi, pur și simplu, nu posedăm cunoașterea necesară pentru a resuscita corpul fără a distruge în același timp creierul.” Sau, cum spune Arne Traulsen, Institutul Max Planck de Biologie Evoluționară: „… moartea seamănă mai curând cu închiderea unui computer decât cu întreruperea bruscă a luminii.”
***
Într-un fel, trăim o viață de sfârșituri repetate, din care se nasc alte începuturi. Ce se află însă înainte și dincolo de ele, înainte și dincolo de viitor? Probabil – cel puțin așa cred eu- aceasta este una dintre cele mai mari datorii cu care ne naștem și pentru care trebuie să muncim cât timp ne este numărat pe lumea aceasta. Pentru că, așa cum spunea Moțu Pittiș: „Sfârșitul nu-I aici…”

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.