Singularitate, singularitanieni, codul neuronal și puterile nelimitate al minții

Copleșiți de atâtea probleme, poate că uneori ne-am dori să ne putem controla și adapta creierul pentru a le face față. Și, dacă am ști cum, ne-am putea gândi și la posibilitatea de a controla și creierul altora. SF, veți spune. Dar se pare că și SF-ul poate uneori deveni rea-litate…

Informația stocată în creierul nostru, senzorială sau de orice alt tip, duce la concluzia că ea poate fi codificată de neuroni, fie că este vorba de informație digitală sau analogică. Codificarea neuronală este un domeniu al neu-roștiințelor care studiază relația dintre stimulii primiți de creierul nostru și răspunsul colectiv sau individual al neuronilor.

Într-un articol recent din revista IEEE Spectrum, toate acestea sunt privite din perspectiva unui mult discutat concept, cel de „Singularitate Tehnologică”. Acest termen, introdus încă din 1958 de matematicianul Stanislaw Ulam și popularizat de un alt matematician (și autor SF), Vernor Vinge și de Ray Kurzweil, „pronostichează” un moment, la jumă-tatea deceniului 4 (VV) sau chiar 3 (RK), când componenta artificială a organismului uman o va depăși pe cea biologică.

Așa a apărut un fel de nouă „rasă umană”: sin-gularitarienii. O „mișcare”, o numesc unii, convinsă de trei lucruri:
– posibilitatea de a crea o superinteligență;
– posibilitatea ca acest moment (ST-singularitatea tehnologică) să aibă loc într-un viitor mediu îndepărtat;
– necesitatea unei acțiuni deliberate pentru a asigura că ST este benefică ființei umane.

Dacă pentru futuriști ST este nu doar posibilă ci și de dorit, cu condiția să fie prudent controlată, singula-ritarienii cred în puterea tehnologiei de a modela istoria. Și consideră că atingerea rapidă și în condiții de securitate a ST este modul cel mai sigur de minimizare a riscului existențial (definit ca un eveniment care să ducă la extincția rasei umane).

Pentru singularitarieni creierul nu este altceva decât un computer complicat: neuronii seamănă cu transis-torii, absorbind, prelucrând și reemițând pulsuri electro-chimice -potențialele de acțiune (P.A. – în general, 0.1V și durate de 1 ms). Acesta ar fi echivalentul operațiilor unui computer (de ordinul a 10 Petaflopi -10 miliarde de operații pe secundă, frontieră de altfel depășită de unele super-computere actuale). Ceea ce îi face să considere că în „con-fruntarea” computer-om singura șansă a omului este „convergența”, fuziunea creier-computer. Prin analogie cu computerul, „spike”-urile, impulsurile neuronilor senzoriali sugerează existența unui cod neuronal. Software-ul care transformă P.A. și procesele fiziologice în percepții, memorie, semnificații, intenții. Una dintre cele mai profunde probleme ale științei. Descifrarea acestui cod ar putea rezolva inclusiv cele mai vechi enigme, printre care relația minte-suflet sau liberul arbitru.

Dar, analizele efectuate ne relevă psihicul uman ca ireductibil, impredictibil, inexplicabil. A-l „extrage” dintr-un creier și a-l transfera într-un alt mediu – cum își doresc Singularitarienii- este departe de a fi un lucru simplu. Și atunci? Să expediem ST ca fiind mai curând o viziune… religioasă, și nu una științifică. Sau, cum spune scriitorul SF Ken MacLeod, „the rapture for nerds,” (extazul tocilarilor).

***
Există o indiscutabilă nevoie de transcendență a ființei umane, religioasă (spirituală) sau tehnologică (un nou tip de religie?). Confruntați cu probleme din ce în ce mai grave, mai complicate, de la sărăcie și foame, suprapopulare sau epidemii până la terorism, amenin-țarea nucleară sau încălzirea globală, este de înțeles că avem nevoie de o soluție sau măcar de un refugiu.

„Catharsis”-ul care a însemnat marele teatru al grecilor. Poate fi Singularitatea soluția finală? Sau trebuie doar apelat ferm la știință și tehnologie pentru a (ne) rezolva toate aceste probleme? Să fie atât de simplu? Poate.

Deși eu cred puțin altceva: pe de o parte, nevoia de transcendent nu este „emergentă”, mai mult, cred că purtăm fiecare în noi o „semnătură”, o amprentă a trancendentului care uneori se activează, fără ca noi să o putem capta, înțelege. Dacă nu pentru altceva, cel puțin pentru că nu ne aflăm în posesia cuvintelor, limbajului, de care am avea nevoie pentru a-l putea gândi și, eventual, descrie…

Prof. Dr. Andrei Dorobanțu, fizician

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.