Teama de a evolua

Poate aţi asistat cândva la discuţii aprinse despre subiecte „tari”, gen credinţă, iubire, fidelitate etc. Aţi remarcat că doi oameni din zece ridică tonul sau tremură de indignare şi furie?
Prietenii vechi de ani de zile se pot fractura în câteva minute și amici la cataramă se simt trădaţi sau dezamăgiţi până în măduva oaselor. De ce oare?
Să fie cei doi oameni din zece mai convinşi de propriile opinii, având în vedere înverşunarea cu care îşi apără ideile?
Ciudat e faptul că fiecare din cei doi se comportă ca şi cum ar fi în pericolul de a pierde ceva extrem de preţios, ceva care trebuie apărat cu toate puterile. Dar în ce constă realmente pericolul şi ce este acel ceva care să merite un asemenea efort?
Dar dacă în spatele acestor for-me de manifestare se ascunde, perfidă, îndoiala în propriile concepţii de viaţă? E posibil ca aceşti oameni să nu poată asculta alte opinii de teamă că li s-ar zdruncina un întreg univers? De acolo tonul ridicat, în încercarea de a nu auzi ceva inacceptabil? Iar dacă asta nu merge, cum altfel poţi anula spusele cuiva mai bine decât con-siderându-l imbecil, deci incapabil de a emite ceva coerent?
Trebuie să fie, undeva acolo, o miză uriaşă şi la fel de obscură, care să explice tensiunea discuţiei. Nu, nu e vorba doar de idei la acea masă, ci de fundaţii vechi de zeci de ani pe care s-au bazat decizii majore de viaţă, experienţe, trăiri şi interpretări care au clădit o personalitate.
Trăim timpuri în care astfel de scenarii au devenit omniprezente şi o mie de războaie, crime şi conflicte la servici, în politică sau în propriul dormitor derivă tocmai din astfel de atitudini.
Cei pe care îi considerăm inacceptabili pot deveni foarte importanţi pentru noi, tocmai fiindcă răscolesc în propriul nostru sistem de valori şi ne invită să înfruntăm teama de a încerca soliditatea adevărurilor pe care le afirmăm.
Avem nevoie de îndoială pentru a avansa pe un alt palier de evoluţie atunci când cel anterior a fost depăşit şi nu mai face faţă etapei în care ne aflăm.
E îngrozitor de greu să ne trăim viaţa impunându-ne, dogmatici şi cu dinţii strânşi, principii în care nici măcar noi nu credem cu adevărat.
Nu e uşor să ne acceptăm îndoielile, confuzia şi nesiguranţa. Poate de aceea un psihoterapeut bun nu îşi dă voie să „ştie” care va fi drumul pe care îl va alege cel pe care încearcă să-l ajute.
Monologurile nu se mai deghizează în dialoguri abia atunci când ne eliberăm de teama de adevărurile celuilalt…

Dr. Cristian Erdei – medic psihiatru și psihoterapeut
Cabinet de psihiatrie-Cluj-Napoca
str. Aurel Vlaicu nr. 58, sc.2, ap.33
Email: cristierdei@yahoo.com
Tel.: 0742 876 531

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.