A devenit o obișnuință, în ultimii ani, ca atunci când mergi la un psihiatru, în relație contractuală cu o casă de asigurări, pentru o consultație, să pleci de la acesta cu una sau mai multe rețete, de diferite culori, care reprezintă propunerea de a-ți trata medicamentos problemele. Parcă, s-a uitat, în zilele noastre, că pentru rezolvarea unora dintre acuzele și simptomele de sorginte psihică există și alte remedii. Nimeni nu-și mai pune întrebarea cum erau tratați pacienții cu afecțiuni psihice înainte de era psihotropelor.
Dintre remediile de altădată, tratamentul cu agenți fizici naturali a fost folosit constant de-a lungul timpului în cadrul unor manevre și acțiuni de însănătoșire care, în timp, s-au constituit într-o specialitate medicală: balneofizioterapia. Această specialitate include mai multe feluri de proceduri curative, dintre care, cele cu un profil balneo-climatic au un efect de recâștigare și de menținere a echilibrului psihic. Curele urmate pe o anumită durată, în diferite stațiuni balneare, constau în folosirea în scop terapeutic a apelor minerale, a nămolurilor, a factorilor climatici, a băilor termale și a băilor de soare sau de aer ozonat, încărcat cu ioni negativi. Puterea vindecătoare a apelor, într-un cuvânt hidroterapia, a fost remarcată din cele mai vechi timpuri. Băile în bazine și dușurile au intrat în uz pentru efectul lor calmant. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Vincenz Peter Priessnitz, cu toate că nu urmase studii medicale și era un simplu agricultor dintr-un sat oarecare al Imperiului habsburgic, a fondat primul institut hidroterapeutic modern din lume, tehnicile sale fiind preluate de mulți dintre medicii timpului. Compresele umede și reci pe care acest vindecător le aplica pentru efectul lor stimulant au rămas în tradiția populară, sub denumirea de prișnițe.
Valurile marine naturale sau cele artificiale, cunoscute în practica medicală ca talasoterapie, precum și nămolul terapeutic și-au dovedit efectul benefic asupra tonusului psihic.
Masajul, o altă metodă terapeutică naturală, și-a demonstrat din vechime, la toate popoarele, rolul pozitiv asupra psihicului. Multe dintre tehnicile lui de aplicare atenuează anxietatea, calmează nervozitatea, reduc iritabilitatea. Prin faptul că oferă satisfacție și o altă imagine de sine, mai încrezătoare, masajul poate ameliora depresia și elimina tendințele inhibitorii, de izolare și de retragere din activitate, ale bolnavilor depresivi. De asemenea, această modalitate terapeutică, atât de la îndemână, dezvoltă rezistența la frustrare și scade predispoziția la fatigabilitate a astenicilor și nevroticilor.
Efectul terapeutic al electricității a fost descoperit de profesorul german de farmacologie, Christian Bischoff (1781-1861), care, utilizând un dispozitiv compus din electrozi de argint, a încercat prin stimulare electrică să trateze boli neurologice din categoria paraliziilor. Faradizarea sau stimularea electrică, cu un curent faradic, a mușchilor și a terminațiilor nervoase, prin intermediul unor aparate electro-terapeutice, a fost și este încă o metodă de tratament pentru bolnavii cu tulburare conversivă sau, într-un limbaj mai explicit, cu simptome funcționale neurologice.
Redescoperirea mișcării ca factor de vindecare în tulburările psihice a îmbogățit, în ultimele decenii, planurile terapeutice ale centrelor de sănătate mintală. Terapia prin mișcare sau kinetoterapia se presupune că va fi de neînlocuit în procesele de recuperare psihică și socială ale clienților acestor centre. Tehnicile de kinetoterapie se înmulțesc de la o zi la alta, având la bază principiul: mobilizarea corpului unei persoane, într-un scop terapeutic și corespunzător trebuințelor acesteia, îi redau și îi mențin funcționalitatea, în așa fel încât și viața psihică să-i fie echilibrată și armonioasă.
Dr. Mihai Ardelean
medic primar psihiatru
