Chiar şi în cadrul unei îmbătrâniri normale, capacitatea de a memora începe să scadă în timp, această deteriorare fiind dependentă de vârstă. Cel mai evident, declinul memoriei începe în deceniul al şaselea de viaţă şi se accelerează după deceniul al optelea. Aceste constatări rezultă din media unor evaluări ale procesului de îmbătrânire, pe grupe de vârstă, nefiind excluse, însă, nici performanţele de a memora ale unor indivizi care se abat de la datele statistice.
Fenomenul de declin al memoriei se manifestă, în primul rând, asupra vitezei de procesare a noutăţilor, ritmul în care sistemul nervos poate recepta şi transmite informaţia diminuându-se. Dacă aşa zisa memorie de lucru scade la vârstnici, în urma superficializării noilor înregistrări mnestice şi a nevoii de repetiţie ca remediu împotriva uitării, în schimb, se dezvoltă capacitatea de a analiza mai profund situaţiile în care este implicată ţinerea de minte. Această compensaţie se bazează pe amploarea retrospectivei oferită de experienţa acumulată în timpul vieţii. Cu alte cuvinte, înţelepciunea le vine în ajutor persoanelor în vârstă cărora anii le-au îngreunat aducerile aminte. Astfel, uneori, fără să se considere că ar avea vreo semnificaţie patologică, bătrânii au dificultăţi în evocarea numelui unor persoane pe care le întâlnesc sau la care fac vreo referinţă. Aceasta, în condiţiile în care îşi păstrează intactă capacitatea de recunoaştere a numelui acestor persoane, atunci când le este reamintit.
La cei în vârstă se mai observă folosirea mai frecventă în vorbire a pronumelor demonstrative ăla, aia, alea, acesta, acestea, în loc de denumirile unor obiecte, sau a pronumelor el, ea, în loc de prenumele unor persoane. Scăderea performanţelor de memorizare se poate ameliora cu ajutorul unor strategii de readucere în memorie a unor nume sau denumiri, ca de exemplu, prin sugerarea unor imagini mentale evocatoare sau a contextului în care memoria a fost solicitată. Astfel de strategii sunt îndeosebi valabile pentru persoanele aflate într-un declin încă normal al memoriei, din cauza unei vârste mai înaintate, deoarece doar incapacitatea marcată de a învăţa informaţii noi, constituie o caracteristică primordială a pierderii memoriei, întâlnită cel mai frecvent în boala Alzheimer. Bolnavii cu acest diagnostic îşi pierd amintirile după o scală temporală, începând de la cele recente, spre cele mai vechi. Uită ce au făcut azi, dar îşi mai amintesc evenimente din copilărie sau tinereţe, până ce prin evoluţia bolii, scene din trecut sunt trăite ca şi cum s-ar desfăşura în prezent. În ultimele etape ale bolii se şterg toate amintirile. Din cauza unei suferinţe atât de dramatice, precum pierderea memoriei, boala Alzheimer trebuie diagnosticată precoce, primele semne fiind decelabile doar prin evaluări psihologice, iar mai recent şi prin markeri biologici.
Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru
Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş
