În ultimul timp, asistăm neputincioși la dezvoltarea, în paralel, a două fenomene: creșterea presiunilor socio-economice și răspândirea excesivă a previziunilor apocaliptice. Fie că sunt avertismente despre dezastre ecologice, bazate pe evenimente nefaste recente, fie că sunt speculații pe seama apariției unor boli virale necunoscute și netratabile, fie că au cauze cosmice sau omenești, predicțiile sfârșitului lumii par să fie adânc înrădăcinate în psihologia umană. Profețiilor biblice despre sfârșitul lumii, cu sorginte în Apocalipsa Sfântului Ioan, prezente din Evul Mediu timpuriu în lumea creștină, sau celor de așteptare a împlinirii mesianice, comune culturii iudeo-creștine, li s-au adăugat în lumea globalizată de azi, predicții și din alte culturi, precum cele chinezești, iar cu scadență peste un an și câteva luni, la 21 decembrie 2012, previziunile calendarului mayaş.
Într-o accepțiune psihosociologică, aceste predicții fac parte din imaginarul uman, în care se integrează atât componente ale lumii subiective (sentimente, emoții, iluzii, fantasme, etc.), cât și componente ale lumii obiective. Gradul de apropiere sau de depărtare a imaginarului față de realitate poate să explice discrepanța dintre concepțiile celor care cred sau nu cred în profețiile despre sfârșitul lumii. Acei oameni, care idealizează lumea care urmează să vină, înseamnă că au decupat, la modul fantasmatic, răul din lumea lor actuală și l-au atribuit altora, și anume, acelora pe care dau vina că în lumea aceasta nu se mai poate trăi.
Pentru aceștia, împărtășirea credinței în previziunile apocaliptice, poate fi o reacție de apărare în fața angoasei pe care le-o produce nesiguranța zilei de mâine. Fenomenul pregătirii pentru un sfârșit, oricum inevitabil, dar imaginat în cadrul unui scenariu, parte a uneia din profețiile circulante, permite păstrarea speranței în schimbarea lumii, într-una mai bună, poate chiar mesianică, ori de ce nu, una aparținând unui alt ciclu planetar, conform predicției mayașe.
În cazul altor sfârșituri catastrofice ale omenirii, prognozate ca fiind urmarea unor comploturi și jocuri de interese, mecanismul psihic implicat este proiecția. Prin acest mecanism sunt rejectate (proiectate) asupra altora diferitele variante ale nemulțumirii de sine, de la dezamăgire până la îndușmănirea față de propria persoană, nerecunoscute și neacceptate de către Eul celor care cred că descoperă, permanent, semnele oculte ale unor mai vechi și mai noi conspirații mondiale. Pentru cei interesaţi de astfel de descoperiri, internetul li se potrivește ca o mănușă, servindu-le și ca o sursă inepuizabilă de dovezi virtuale.
Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru
Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş
