Pe stradă, la locul de muncă, în familie şi adesea la televizor, ne este dat să trăim nenumărate emoţii negative, după cum ne este firea şi după împrejurările în care ne aflăm. Nu putem măsura cât din bolile noastre, din îmbătrânirea noastră le datorăm emoţiilor negative, dar este cert că ele ne aduc suferinţă fizică şi psihică şi ne grăbesc sfârşitul. Nu le putem elimina, dar le putem atenua efectul, şi uneori le putem neutraliza. Pentru a controla aceste emoţii se impune să le recunoaştem şi să le înţelegem mecanismele.
În evoluţia omului, de-a lungul timpului, emoţiile negative au avut un rol în menţinerea continuităţii şi dezvoltării noastre ca specie. În schimb, astăzi declanşarea urii, mâniei, furiei, invidiei, lăcomiei, geloziei, fricii şi a altor stări distructive, ne poate periclita echilibrul psihic şi sănătatea, dacă toate acestea sunt repetitive.
În creier se află circuitele care le activează sau le inhibă. În creier ura, mânia şi celelalte emoţii distructive pot fi înlocuite cu acea stare de bine denumită metaforic „pace sufletească”. Câştigarea capacităţii de armonizare a stărilor emoţionale depinde de raportul dintre activitatea regiunii cerebrale prefrontale stângi şi activitatea regiunii prefrontale drepte. Înclinarea spre stânga a balanţei acestei activităţi, îmbunătăţeşte orice stare emoţională. De pildă, compasiunea care înseamnă preocuparea pentru binele altora, atunci când devine scopul gândirii noastre, înclină balanţa activităţii cerebrale prefrontale, în mod evident, înspre emisfera stângă, fapt dovedit prin imaginile video obţinute cu ajutorul rezonanţei magnetice nucleare (RMN) funcţionale.
Recunoaşterea şi controlul emoţiilor negative se poate învăţa la orice vârstă, dar ar fi benefic să înceapă din copilărie, să facă parte din educaţie, ştiindu-se importanţa experienţelor emoţionale din primii ani de viaţă. Într-o stare de agitaţie interioară descoperirea primului impuls emoţional negativ ar putea constitui primum movens pentru inducerea stării de calm. Alteori, ura resimţită faţă de unul dintre semenii noştri, dacă este recunoscută ca atare, ar putea fi îndemnul de a ne pune, cel puţin pentru câteva momente, în locul celui duşmănit, urmarea fiind că o stare psihică distructivă s-ar putea transforma, aşadar, în empatie. Pentru astfel de strategii este necesară o conştiinţă de sine vigilă, senină şi deschisă noului.
Dacă liniştea şi echilibrul psihic se obţin în practica medicală prin medicamente, nu înseamnă că schimbarea dobândită în urma acţiunii unor substanţe chimice asupra circuitelor emoţiilor negative va fi de durată. Schimbările de durată sunt realizabile doar printr-o intervenţie conştientă în funcţionarea creierului. Această intervenţie constă în antrenamentul administrării personale a emoţiilor. Antrenamentele de autocontrol mental pentru îndepărtarea emoţiilor negative pot fi diferite, în funcţie de numeroasele practici de meditaţie, de relaxare sau de concentrare asupra unor activităţi de împăcare cu sine şi ceilalţi. Scopul acestor metode este de a-l face pe cel ce apelează la ele mai bun, mai altruist, mai prezent, mai atent, mai ştiutor în deprinderea de a-i asculta pe ceilalţi şi de a nu răspunde la agresivitate cu agresivitate. Se spune că partea de fericire şi libertate interioară a fiecăruia se poate mări prin antrenament mental.
Nu putem încheia fără a aminti că libertatea, în genere, include nu numai exercitarea voinţei pentru binele la care aspiră o persoană autonomă, ci şi independenţa prin care o aceeaşi persoană îşi poate face rău sau se poate minţi pe sine.
Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru
Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş
