Exercițiile fizice, o componentă a păstrării sănătății

Mişcarea fizică îmbunătăţeşte calitatea vieţii, printr-o mai bună funcţionare fizică, prin reducerea stărilor morbide şi îmbunătăţirea sănătăţii mintale. Efectele pozitive asupra sistemului cardiovascular, musculo-osteoarticular şi imunităţii, sunt bine documentate la ora actuală. Aceste beneficii se extind şi în domeniul cogniţiei şi al emoţiilor.

În acest sens, medicina alternativă şi complementară include diferite practici de exerciţii de mişcare şi repaus, de origine orientală: yoga, tai-chi, qi-gong. S-a dovedit că mişcarea fizică ameliorează depresia, anxietatea şi tulburarea de stres posttraumatic. Totodată îmbunătăţeşte stima de sine şi reduce simptomele psihotice în rândul pacienţilor cu tulburări schizofrenice. Aceste efecte pot fi demonstrate printr-un bilanţ neurochimic, pentru că exerciţiile fizice echilibrează secreţia neurotransmiţătorilor, precum serotonina, adrenalina şi endorfinele. Studiile au demonstrat scăderea greutăţii (acolo unde a fost cazul) şi, împreună cu interacţiunea socială, diminuarea stresului şi controlul răspunsului la o viaţă concurenţială.

Activităţile fizice oferă mai multe beneficii oamenilor cu tulburări mintale, datorită faptului că la aceştia întâlnim frecvent şi boli somatice precum: obezitatea, diabetul, hipertensiunea, dependenţa de nicotină. Aceste boli asociate unor tulburări psihice se datorează stilului de viaţă sedentar. De asemenea, exerciţiile fizice remediază şi efectele secundare ale antipsihoticelor, care produc creşterea în greutate. Totodată îmbunătăţesc colaborarea dintre pacient şi medic. Exerciţiile fizice menţin greutatea scăzută, dacă aceasta a fost obţinută, crescând consumul caloric, dar numai în condiţiile unui regim dietetic hipocaloric, amândouă atitudinile fiind necesare pentru tratamentul corect al sindromului metabolic (obezitate, hipertensiune arterială şi dislipidemie).

Unul dintre cele mai simple programe de exerciţii fizice este exerciţiul de aerobic, care constă în şedinţe de 45 minute, de 3 ori pe săptămână. Un alt exerciţiu moderat, recomandabil îndeosebi persoanelor în vârstă, este mersul pe jos, timp de 30 de minute, zilnic, care, în afară de îmbunătăţirea funcţiilor respiratorii şi cardiace, scade incidenţa osteoporozei. Exerciţiile fizice excesive sunt în schimb nocive, această problematică presupunând ea însăşi o analiză ulterioară.

Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru

Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş