Tulburarea controlului impulsului în practicarea exerciţiului fizic poate duce la dependenţa de efort fizic

Dacă exerciţiul fizic este recomandat ca una din cele mai eficiente metode de combatere a stresului, există şi un revers al depăşirii limitelor proprii prin distorsionarea sensului exerciţiilor fizice şi supradozarea unor practici sportive. În astfel de situaţii, devine patologic excesul în practicarea unor antrenamente, care, ca frecvenţă, timp şi intensitate, sunt conduse de tentaţia de a le efectua fără capacitatea de a stăpâni iniţierea sau oprirea lor. Scopul de a obţine o condiţie fizică ideală nu se mai susţine ca motivaţie a unor comportamente în care este tulburat controlul impulsului de a efectua exerciţii fizice.

Elementul esenţial al tulburării constă în faptul că pierderea controlului asupra impulsurilor este dăunător sănătăţii persoanei, care nu-şi mai poate domina prin raţiune actele sale. Împotrivirea de a se supune tentaţiei de a trece la activitatea fizică autoimpusă îi provoacă subiectului implicat un disconfort psihic greu de suportat, până la eliberarea psihică obţinută prin efectuarea exerciţiului fizic. Această satisfacere a impulsului îi oferă „sportivului” o uşurare, care, spre dezamăgirea lui, este doar temporară. Uneori, nu numai sănătatea poate fi afectată, ci şi viaţa socială a individului, datorită timpului prelungit rezervat exerciţiilor şi preocupării exclusive acordate acestora.

Efectuarea excesivă de exerciţii fizice duce şi la o dependenţă asemănătoare cu dependenţa de substanţe psihoactive sau droguri. Oprirea bruscă a exerciţiilor excesive poate duce, în zilele următoare, la fenomene de abstinenţă, manifestate prin transpiraţii, tremur la nivelul membrelor, contracţii musculare, ameţeală, palpitaţii sau tahicardie. Totodată, psihic pot apare stări depresive, nelinişte sau anxietate. Oamenii de ştiinţă afirmă că exerciţiile fizice excesive determină o eliberare crescută de endorfine (peptide opioide endogene), nişte substanţe naturale eliberate de organism în timpul exerciţiului fizic, al durerii şi al orgasmului, cu o acţiune asemănătore opiaceelor care produc analgezie şi stări de beatitudine. O persoană obişnuită cu o cantitate crescută de endorfine, produse de organismul propriu în urma unui exces de exerciţii fizice, devenite o obişnuinţă, de zi cu zi, în situaţia întreruperii lor, va manifesta simptome asemănătoare întreruperii consumului de droguri.

Culturismul poate intra în discuţia despre dependenţele de un efort fizic excesiv, numai în coroborare cu alte aspecte legate de exercitarea sa. Practicarea culturismului, ca sport care urmăreşte dezvoltarea unui corp proporţionat, cu o musculatură masivă şi simetrică, este benefică. Dar, pe fondul unor structuri dizarmonice de personalitate, precum cea narcisică, culturismul, dincolo de etica exercitării sale ca o activitate sportivă, poate include conduite impulsive şi atitudini de dependenţă. Dependenţa de un efort fizic excesiv se poate asocia, la acei culturişti care folosesc steroizi anabolici, cu dependenţa de aceste substanţe şi cu riscul efectelor secundare negative asupra imunităţii, a sistemului musculo-scheletal, a echilibrului metabolic şi a libidoului.

Ca şi în alte dependenţe, precum dependenţa de televizor, dependenţa de muncă, de jocuri de noroc, de cumpărături, de calculator, şi în dependenţa de exerciţii fizice, echilibrul între impuls şi dozarea practicării unui sport este soluţia ce mediază între plăcere şi suferinţă.

Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru

Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş