Oare un psiholog ar mai putea recunoaşte starea de bucurie sau de fericire de care este capabilă o minte omenească, după ce a supus-o la multiplele testări, evaluări şi îndemnuri la autocontrol, dictate de canoanele profesiei sale, din ce în ce mai hiperspecializate şi hipercompetente?
Această întrebare mi-am pus-o în legătură cu atmosfera de sărbătoare de care este cuprinsă o parte din omenire, cu prilejul festivităţilor şi petrecerilor ce însoţesc sfârşitul şi începutul unui an. Sărbătoarea Sfântului Nicolae, a Crăciunului şi a Revelionului dau o dimensiune publică şi, în acelaşi timp, ludică unor ceremoniale şi ritualuri în care sunt amestecate elemente ale sacrului şi ale religiosului cu viaţa profană. O sărbătoare religioasă semnifică retrăirea unei comuniuni cu divinitatea. Împărtăşită cu alţi semeni, aceasta este un prilej de atenuare a stărilor de tensiune şi nelinişte colectivă. Pentru cei într-adevăr credincioşi, o sărbătoare religioasă are menirea de a-i desprinde din timpul lor profan şi de a le aminti de clipele în care divinitatea s-a întâlnit cu spiritul omenesc.
Din celebrările unor zeităţi anterioare religiilor monoteiste, în cadrul sărbătorilor actuale se mai păstrează reminiscenţe ale efervescenţei, haosului şi exceselor, caracteristice acelor celebrări păgâne, în care erau tolerate adesea şi dezlănţuirile pasionale. Astfel, în antichitate, romanii sărbătoreau naşterea Soarelui, cu prilejul Saturnaliilor. Astăzi Crăciunul, aflat pe primul loc în topul preferinţelor, este cea mai mediatizată sărbătoare, pentru care se creează o atmosferă de entuziasm cu mult timp înainte de a avea loc.
Bucuria trăită cu prilejul sărbătorilor nu poate fi doar o emoţie solitară, oamenii simt nevoia să-şi împărtăşească bucuria, şi, parafrazându-l pe Nicolae Steinhardt, putem spune: „dăruind bucurie, vei primi bucurie”. Prefacerile datorate bucuriei din lăuntrul fiinţei umane îşi au corespondentul la nivelul tuturor simţurilor. Putem vorbi de bucuria văzului, oferită de felul în care în nopţile lungi de iarnă se împodobesc cu lumini străzile, de modul în care strălucesc şireagurile de beculeţe şi de entuziasmul copilăresc resimţit în prezenţa artificiilor. Bucuria auzului se datorează creării unui mediu sonor, muzical, prin cântecele şi colindele care răsună peste tot: în magazine, pe străzi şi în casele oamenilor. Bucuria mirosului este dată de miresmele bucatelor, fructelor şi cetinei, care fac şi ele parte din recuzita sărbătorilor. Gustul mâncărilor delicioase, pentru unii după zile lungi de post, gustul băuturilor şi al dulciurilor, participă la împlinirea stării de bine şi de satisfacţie. Bucuria tactilă se produce atunci când sunt pregătite cadourile şi tot aceeaşi bucurie este împărtăşită prin îmbrăţişările, strângerile de mână, săruturile pe care şi le oferă cei apropiaţi, cu prilejul întâlnirilor şi zilelor de sărbătoare.
Dacă nu putem vorbi despre un exces de bucurie, în schimb, în căutarea plăcerii dincolo de limitele omenescului, putem recunoaşte o patologie a excesului. Astfel, cadourile pot îngheţa aşteptările atunci când sunt exorbitante şi satisfac doar orgoliul celui care le oferă. Atunci când sărbătoarea este lipsită de participare spirituală, aceasta se poate transforma într-o sărbătoare alimentară în care abuzurile nu lipsesc.
În timpul sărbătorilor, oamenii rămaşi singuri îşi resimt izolarea şi lipsa de bucurie cu mai multă durere decât în restul zilelor anului. Într-un gest de solidaritate umană, gândurile şi faptele noastre trebuie să-i aibă în vedere, pentru a le diminua singurătatea şi a-i face să simtă şi ei mirajul sărbătorilor.
Dr. Mihai Ardelean, medic primar psihiatru
Centrul de Sănătate Mintală Târgu Mureş
