Nimic nu este mai favorabil deschiderii comunicării interpersonale decât zâmbetul sau surâsul. Este întâlnit și pe scara animală, ca de exemplu, la cimpanzei, care asemănător omului, își pot dezveli dinții și lărgi gura, trăgându-și înapoi comisurile buzelor și colțul ochilor. La maimuțe, acest fel de a zâmbi este un semn de supunere.
Există date despre faptul că ființele umane zâmbesc deja din viața intrauterină. Într-o posibilă istorie a surâsului, s-ar putea urmări cum acesta s-a diversificat, s-a nuanțat, de la zâmbetul larg, deschis, cu toată fața, până la urechi, la alte multe, nenumărate feluri de a zâmbi. Astfel, putem întâlni zâmbetul seducătorului (nelipsit în ritualul de seducție), precum și zâmbetul de întâmpinare în situații sociale necunoscute, pentru neutralizarea agresivității proprii sau, mai mult presupusă, a altora. Este cunoscut zâmbetul de neputință sau de scuză, după cum este de invidiat zâmbetul victoriosului, care se poate completa cu zâmbetul de bunăvoință, atunci când, concomitent, acesta se suprapune unei relații de tip dominator/dominat. Zâmbetul artificial se poate citi pe fața celui care și-l declanșează în mod voluntar, deoarece orbicularul pleoapelor nu acționează la comandă. În acest caz, nu se formează, la coada ochilor, niște riduri numite labă de gâscă, caracteristice, îndeosebi, unui surâs sincer. Din categoria zâmbetelor de circumstanță fac parte zâmbetele exercitate în cadrul unor profesiuni, așa cum sunt cele ale comercianților, ale însoțitorilor de zbor și, nu întotdeauna prezente, cele ale medicilor și ale personalului auxiliar medical. Aceste zâmbete pot fi, totuși, sincere și autentice, atunci când zâmbitorii își practică meseria, în așa fel încât să vadă în persoanele care li se adresează niște semeni, care au nevoie de un plus de încredere. Nu pot fi uitate surâsul amar, rămas în urma unei dezamăgiri și nici zâmbetul trist în care doar privirea exprimă suferința ascunsă de conturul buzelor.
Fără să însoțească întotdeauna o stare de plăcere sau de bine, zâmbetul poate îndemna la un răspuns inconștient, mimetic, care, reprodus pe fața altuia, reflectă înțelegerea stării afective a inițiatorului de zâmbete. Și nu numai atât, deoarece secreția de endorfine (hormonii plăcerii) poate fi indusă și de un zâmbet, inițial, provocat sau mimat, iar mai târziu, menținut și însușit întru totul. Aceasta nu înseamnă că un zâmbet, încremenit într-un rictus al mușchilor feței, nu se poate transforma într-un rânjet, o formă de manifestare a agresivității și o reîntoarcere pe scara animală.
Zâmbetul invită la zâmbet. Și în consecință, la sănătate. Prin mecanismele de recompensă ale creierului, el are atât puterea de a provoca o bună dispoziție acelora cărora li se adresează, cât și puterea de a-i influența pozitiv, pentru a-i face mai sănătoși.
O imagine concludentă, în acest sens, este aceea oferită de imensa statuie a unui Buddha Maitreya zâmbind, aflată în grotele Templului Lingyin din China. Acest Buddha Maitreya burtos va veni pe pământ, în tradiția budistă, doar când se va realiza iluminarea completă. Zâmbetul lui simbolizează veselia, întruchipând mântuirea suferințelor prezentului. Învingerea nefericirii va aduce, prin contrast, fericirea pură pe pământ și va face loc unei mari absențe: lipsa de griji. În același zâmbet va locui de-a pururi și speranța.
